Închide

Min. Apărării: România nu va reveni la stagiul militar obligatoriu. O măsură prea costisitoare

Avatar
soldier, combat, firearm

Fotografie de ArmyAmber pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a declarat că România nu va reveni la stagiul militar obligatoriu. O astfel de măsură ar fi prea costisitoare și nu ar fi practică, în condițiile în care în prezent se merge pe armate profesioniste, a explicat el la Dig24.

„În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi se merge pe armate profesioniste. Mi se pare că o parte – şi nu este propagandă, avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment”, a explicat Dîncu. „Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie şi un cost imens pentru noi, să ai sute de mii… Într-o generaţie de 200.000 de oameni într-un an, nici economic nu poţi să susţii un asemenea efort”, a spus ministrul, citat de Digi 24.

De asemenea, a precizat că nici în caz de mobilizare nu pot fi chemate toate persoanele între anumite vârste, dacă nu au făcut pregătire militară.

Dîncu a mai spus că legile din domeniul apărării trebuie modificate, pentru că unele datează dinainte de aderarea României la NATO.

„CSAT a stabilit că vom face un pachet de legi pe care le vom aduce în procedură de urgență, dar nu prin ordonanță. Vor ajunge în dezbaterea coaliției, le vom trimite la Parlament și acolo se va discuta. Așa este normal, este un pachet foarte important pentru România”, a spus el.

Pachetul conține 3 legi – legea privind managementul situației de criză, legea privind cibersecurity și modificări la legea apărării, care include și mobilizarea populației și a economiei, a explicat Dîncu.

El a spus că nu se pune problema mobilizării tuturor persoanelor cu vârste între 18 și 60 de ani, în cazul ipotetic al unui conflict.

scroll to top