Miniștri de Externe din UE: Deconectarea Rusiei de la sistemul SWIFT este doar o chestiune de timp

,
Autor:    -  
Slava Ukraini
Sursa foto: Ministerul Apărării din Ucraina.

Timp de citire: < 1 minut

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se vor întâlni, într-un cadru online, duminică, pentru a decide demararea procesului de eliminare a Rusiei de sistemul de plăți SWIFT, potrivit unor surse, scrie Bloomberg.

Specificul măsurilor ar mai trebui pus la punct după întâlnire, susțin doi dintre oficiali, sub protecția anonimatului.

Unul dintre aceștia a precizat, totuși, că sancțiunile vor fi probabil limitate, ca urmare a condițiilor impuse de Germania.

Anterior, Germania a transmis că lucrează pentru a găsi modalități ”țintite și funcționale” de a elimina Rusia din sistemul internațional de plăți SWIFT.

”Lucrăm la cum să limităm daunele colaterale ale decuplării de la SWIFT în așa fel încât să afecteze oamenii potriviți. Ceea ce căutăm este o restricție țintită și funcțională a SWIFT”, au transmis într-o declarație comună ministrul de externe Annalena Baerbock și vicecancelarul Robert Habeck.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!