Ministrul Sportului ia în calcul reluarea competiţiilor sportive în spaţii închise


Autor:    -  
sport, sala, indoor
Fotografie de Markus Spiske pe Unsplash

Timp de citire: 1 minut

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a avut o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii sporturilor care se desfăşoară în spaţii închise, afirmând ulterior că ia în calcul reluarea competiţiilor la aceste discipline, conform AGERPRES.

“Este a treia săptămână consecutivă de dialog cu federaţiile sportive. Am dorit să aflu de la fiecare în parte felul în care decurge pregătirea, cum au reluat antrenamentele, dacă au în plan eventuale competiţii, cu ce probleme se confruntă şi în ce fel poate MTS să ofere asistenţă. O veste importantă pentru sporturile care se desfăşoară în spaţii închise este că luăm în calcul reluarea competiţiilor pentru acele discipline care se pot practica în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii”, a declarat Stroe.

Reprezentanţi acestor sporturi, împreună cu Ionuţ Stroe, vor discuta cu oficiali ai Institutului Naţional de Sănătate Publică şi ai Ministerul Sănătăţii pe marginea acestui subiect. Ministrul crede că tenisul de masă, scrima, şahul, tirul sportiv, halterele, precum și alte sporturi unde nu sunt probleme în a asigura distanţarea între participanţi sau alte măsuri de protecţie, pot fi reluate.

Stroe a afirmat că a discutat cu reprezentanţii federaţiilor şi despre bugetele din acest an, precizând că MTS va da dovadă de “flexibilitate”.

“Un alt subiect important discutat astăzi cu federaţiile este cel legat de bugete. Ne-am arătat disponibilitatea totală de a ne adapta la realităţile şi nevoile curente ale structurilor sportive. Este evident că acest an ne-a adus provocări pe care nimeni nu le-ar fi putut anticipa, este o situaţie inedită pentru toată lumea, situaţie pe care încercăm să o gestionăm cât mai bine, iar în acest context MTS dă dovadă de flexibilitate şi deschidere în faţa cerinţelor federaţiilor”, a mai spus Stroe.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!