MIPE: Bucureștiul a avut parte de 445 proiecte și 18 milioane euro fonduri UE în ultimii 7 ani
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că au fost implementate la Bucureşti 445 proiecte, în valoare de peste 18,2 milioane de lei, din fonduri europene, în perioada 2014-2020.
”Bucureşti a beneficiat, până la data de 31 martie 2021, de 445 proiecte finanţate din fonduri europene, în perioada de programare 2014-2020. Valoarea celor 445 contracte derulate, prin intermediul tuturor Programelor Operaţionale 2014-2020, este de 18.211.876.021 lei”, a transmis, duminică, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
MIPE a precizat că cele mai importante investiţii vizează extinderea şi modernizarea reţelei de metrou din Bucureşti, achiziţia de autobuze electrice, reabilitarea blocurilor de locuinţe, restaurarea unor clădiri de patrimoniu sau modernizarea liniilor de tramvai.
De asemenea, fonduri substanţiale au fost destinate cercetării şi inovării atât în domeniul medical, cât şi dezvoltării de platforme şi aplicaţii software inovative, precum şi a unor nuclee de competenţă ştiinţifică şi tehnologică de înalt nivel.