Închide

ANALIZĂ | Miza conflictului din Nagorno Karabah și implicațiile energetice asupra Europei

Avatar
Gazoduct Coridor Sudic

Semnarea debutului lucrărilor la Coridorul Sudic de Gaze. Foto: Global Risk Insights

Timp de citire: 4 minute

Creşterea tensiunilor între Armenia şi Azerbaidjan nu reprezintă un risc imediat pentru livrările de gaze naturale din Azerbaidjan în Europa Occidentală, a declarat directorul general al gazoductului Trans-Adriatic Pipeline (TAP), transmite Reuters.

Italia ar urma să fie punctul final al Coridorului Sudic de Gaze, care va permite transportul a peste 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an de la zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică până în Italia trecând prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Cu o lungime de 870 de kilometri, gazoductul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) urmează să fie ultimul tronson din acest coridor şi va permite transportul de gaze naturale din Turcia în Italia, via Grecia şi Albania.

“Din fericire, coridorul este departe de cea mai sensibilă zonă”, a declarat directorul operaţional de la TAP, Luca Schieppati. Acesta a confirmat faptul că după aproape patru ani şi jumătate de lucrări, TAP urmează să demareze operaţiunile în lunile următoare. “Până la finele anului, gazele naturale vor începe să fie livrate şi vom putea, în sfârşit, să deschidem coridorul sudic”, a spus Luca Schieppati.

În momentul în care va deveni operaţional, TAP va fi primul gazoduct non-rusesc care va aproviziona Europa, după conexiunea Medgaz, care în anul 2011 a început să livreze gaze din Algeria în Spania.

Activiştii de mediu şi o serie de oficiali din sectorul industrial şi-au exprimat unele îngrijorări că marile conducte de gaze ar putea să nu fie utilizate la capacitate maximă, pe măsură ce ţările se chinuie să facă tranziţia spre o energie fără emisii de CO2. Cu toate acestea, Schieppati s-a declarat încrezător cu privire la evoluţia cererii de gaze naturale. “Sunt încrezător că gazele naturale vor fi utilizate în întregime”, a spus Schieppati.

Proiectul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) este derulat de un consorţiu la care acţionari sunt companiile BP, SOCAR, Snam, Fluxys, Engas şi Axpo.

Istoricul conflictului

Conflictul din Nagorno-Karabakh este unul etnic și teritorial, care se desfășoară între Armenia și Azerbaidjan, cauza fiind disputa asupra acestui teritoriu și a șapte districte din jur, controlate de facto de autoproclamata Republică Arțak, dar care nu a fost niciodată recunoscută la nivel internațional.

Conflictul își are originea la începutul secolului 20, când Stalin a decis că transforme regiunea Nagorno-Karabah într-un oblast autonom al Azerbaidjanului Sovietic.

Conflictul de la ora actuală a început în 1988, când armenii din Karabah cu cerut ca teritoriul să fie transferat de la Azerbaidjanul Sovietic, Armeniei Sovietice. Conflictul a escaladat la nivel de război la începututul anilor 90.

Acordul de încetarea focului semnat în 1994 a determinat o stabilitate relativă timp de 20 de ani, dar care s-a deteriorat semnificativ odată cu creșterea frustrărilor din partea Azerbaidjanului.

Însă regiunea nu a rămas niciodată lipsită de tensiuni, iar situația a escaladat cu regularitate în regiune.

Nagorno Karabah Economist

Noi tensiuni

Acum, tensiunile au ajuns la paroxism iar în regiune s-a declanșat un mic război care atinge mai multe puncte nevralgice.

După ce ministrul Apărării azer a acuzat Armenia de agresiune și a amenințat cu retalierea, Recep Tayyip Erdogan a ieșit și el cu o declarație în care și-a exprimat susținerea pentru Azerbaidjan.

Liderul de la Ankara a acuzat că negocierile internaționale nu au reușit să rezolve problema timp de 30 de ani.

Luptele din regiunea Caucazului, aflat la granița cu Rusia și Turcia, adaugă și mai multe tensiuni conflictelor din Siria și Libia.

În ciuda deceniilor de mediere duse de SUA, Rusia și Franța pentru rezolvarea conflictului, luptele au izbucnit în repetate rânduri de când armenii au preluat controlul asupra Nagorno-Karabah în 1991.

Rusia are o bază militară în Armenia și cele două națiuni au un pact de apărare, deși acesta acoperă doar atacurile asupra teritoriului statului armean. Azerbaidjanul a găzduit luna trecută exerciții militare comune la scară largă cu forțele turcești.

În timp ce escaladările anterioare au durat doar câteva zile, amploarea luptelor actuale care implică tancuri, avioane și artilerie grea par a fi cele mai de grave, de când Rusia a negociat încetarea a focului din 1994 pentru a opri războiul în care au murit 30.000 de oameni și a generat mai mult de un milion de refugiați. Cele două părți nu au semnat niciodată un acord de pace.

Implicații economice

Criza a exercitat o nouă presiune asupra lirei turcești și a rublei rusești, pe fondul îngrijorării că cele două puteri ar putea fi atrase în conflict.

Regiunea face obiectul unor proiecte importante de energie și transport care leagă Asia centrală de Europa, ocolind Rusia. Acestea includ legătura sudică a coridorului de gaz susținut de SUA și o conductă de petrol a British Petroleum, care se află la mai puțin de 50 de kilometri de zona de conflict și are capacitatea de a exporta până la 1,2 milioane de barili zilnic de la Baku la Ceyhan,  Turcia.

Conducta nu a fost vizată în conflictele anterioare, dar poate fi vulnerabilă la orice schimbare de direcție a luptelor dintre forțele armene și azere.

Apeluri la calm

Cancelarul german Angela Merkel a cerut încetarea focului imediat în discuțiile telefonice cu premierul armean Nikol Pashinyan și președintele azer Ilham Aliyev, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

În apelul evident adresat Rusiei și Turciei, purtătorul de cuvânt a spus că: „Vecinii ar trebui să contribuie la o soluție pașnică”.

China, SUA și Uniunea Europeană au cerut, de asemenea, oprirea luptei. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite s-a va întrunit deja la ora publicării materialului în sesiune cu ușile închise pentru a discuta criza, la cererea statelor europene, relatează AFP, citând oficiali diplomatici.

scroll to top