Închide

Naționalizarea EDF nu va crește facturile de energie electrică a gospodăriilor franceze

Avatar
cable, distribution, electrical

Fotografie de Pexels pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Naţionalizarea planificată pentru compania franceză de energie electrică EDF nu va avea ca rezultat o creştere a facturilor de electricitate ale gospodăriilor franceze, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Olivier Veran, transmite Reuters.

”Naţionalizarea EDF nu va avea niciun impact asupra costului energiei electrice pentru poporul francez”, a declarat Veran la televiziunea LCI.

EDF şi guvernul francez caută un nou şef care să reorganizeze compania de energie electrică şi să construiască mai multe reactoare nucleare, potrivit unui anunţ făcut joi, la o zi după ce Franţa a anunţat că va naţionaliza complet compania încărcată cu datorii.

EDF, la care statul deţine deja un pachet de 84%, este una dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa şi este esenţială pentru strategia nucleară a Franţei, pe care guvernul se bazează pentru a reduce impactul creşterii preţurilor energiei, agravat de războiul din Ucraina.

scroll to top