Nelu Tătaru: Ajungem la o capacitate de testare de 50.000 de teste COVID-19 pe zi
Premierul Ludovic Orban a solicitat, miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, creşterea capacităţii de testare pentru COVID-19. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că se ajunge la o capacitate de 50.000 de teste pe zi.
Am discutat în primul rând de creşterea capacităţii de testare, pe lângă achiziţionarea acestor teste antigen, să creştem în continuare capacitatea de testare pe aparate de tip Real Time PCR. (…) Am o solicitare la DSP să aibă o procedură. Nu trebuie să aglomereze anumite centre, astfel încât să se ajungă la întârzieri, trebuie să fie distribuite uniform astfel încât să se realizeze testările cât mai rapid. În mod normal, ar trebui în 24 de ore de la prelevarea probelor să se efectueze testarea, să se poată comunica diagnosticul cât mai rapid”, a afirmat Orban, la începutul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.
Nelu Tătaru a declarat că se ajunge la o capacitate de testare de 50.000 de teste pe zi.
Avem 141 de puncte de testare. În ordin, mâine dimineaţă, o să mai apară 18 puncte de testare. Avem o capacitate de 50.000 de teste pe zi la toate aceste laboratoare, a declarat Nelu Tătaru,
Ministrul a adăugat că la Ilfov există rămâneri în urmă în privinţa vitezei de testare.
Evaluăm în fiecare zi, avem rămâneri în urmă – Ilfovul – şi aici am recomandat şi DSP Ilfov şi DSP Bucureşti, că sunt aceleaşi laboratoare de zone, să redirecţioneze aceste teste către laboratoarele care pot duce la 24 de ore, a adăugat Tătaru.









