O simplă înregistrare vocală ar putea spune dacă ai diabet
O simplă înregistrare vocală realizată cu telefonul mobil ar putea înlocui curând analizele clasice de sânge și drumurile obositoare la laborator.
Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au creat un model de Inteligență Artificială capabil să depisteze diabetul de tip 2 în doar zece secunde, potrivit TVR Info.
Aplicația analizează schimbări imperceptibile ale frecvenței vocale și ale vibrației corzilor vocale, modificări cauzate direct de nivelul crescut de glucoză din organism.
Testele clinice arată o acuratețe de peste 86 de procente, eliminând frica de ace și oferind o alternativă rapidă. Proiectul urmează să fie lansat la nivel global sub forma unei aplicații de mobil pentru screeningul de masă al populației.









