Închide

Oficial american: România are sprijinul SUA pentru intrarea cât mai rapidă în programul Visa Waiver

Avatar

foto: fabricatinromania.info

Timp de citire: 2 minute

Statele Unite susțin ferm intrarea României în programul Visa Waiver, a declarat marți Dereck Hogan, oficial al Departamentului de Stat al SUA.

Aflat în Bucureşti la reuniunea Dialogului Strategic România -SUA, oficialul american a precizat că România trebuie să îndeplinească standardele privind transmiterea informațiilor legate de terorism și de transferul datelor, în timp ce Statele Unite vor să îmbunătățească modul în care informațiile și cerințele privind vizele ajung la români.

„Statele Unite sunt angajate să sprijine România să se alăture programului de vize cât mai curând posibil. (…) Diverse instituţii din cele două ţări discută de mai multe luni încercând să expună ce paşi trebuie făcuţi în două zone: prima este legată de schimbul de informaţii în aşa fel încât România să îndeplinească toate cerinţele atunci când vine vorba de acordul privind schimbul de informaţii, date legate de terorism, transferul acestor date, iar Departamentul de Securitate Internă şi Biroul de Contraterorism din Departamentul de Stat lucrează îndeaproape cu Guvernul României. A doua zonă este legată de rata de refuz a vizelor care trebuie să scadă şi în această chestiune am avut o delegaţie care a venit săptămâna trecută pentru a se întâlni cu toate părţile relevante din Guvernul României pentru a discuta în mod specific despre ce fel de informaţii trebuie să ofere românilor autorităţile din România pentru a îndeplini toate cerinţele procesului de acordare de vize. Cooperarea aceasta continuă”, a spus Hogan la o întâlnire cu mai mulţi jurnalişti.

El a menţionat că a discutat cu premierul Nicolae Ciucă despre acţiunile concrete pe care Guvernul României le poate întreprinde în această chestiune şi a adăugat că Executivul va da detalii.

„Suntem mulţumiţi de ceea ce am reuşit să realizăm până acum şi aşteptăm să mergem mai departe”, a afirmat Dereck Hogan, potrivit Agerpres.

Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Dereck Hogan, şi secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE, Iulian Fota, au coordonat, marţi, o nouă rundă a Dialogului Strategic România – SUA.

scroll to top