OMV Petrom, scăderi de profit și vânzări în primele trei luni ale anului


Autor:    -  
Petrom City 1
Sediul central al OMV Petrom din București. Sursa foto: OMV Petrom.

Timp de citire: 3 minute

Liderul producției de gaze și petrol din sud-estul Europei, OMV Petrom, a raportat un profit net de aproape 1,4 miliarde de lei în primul trimestru al anului curent, potrivit raportului financiar transmis către Bursa de Valori București (BVB). Și veniturile din vânzări au fost mai mici cu 10%, scăzând până la 8,54 miliarde lei, de la 9,47 miliarde lei în primul trimestru al anului anterior. Raportul integral este disponibil aici.

Evoluția vânzărilor a fost ”influențată negativ de prețuri mai mici la gaze naturale și energie electrică, precum și de volume vândute mai mici de gaze naturale, parțial compensate de volume vândute mai mari de energie electrică și produse rafinate. Vânzările din segmentul Rafinare si Marketing au reprezentat 72%din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul Gaze si Energie au reprezentat 28%”, potrivit raportului citat.

″Rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale, a fost de 1,8 miliarde lei, mai mic cu 16%, rezultat solid în contextul unui mediu de piață caracterizat prin prețuri reduse, cu contribuții mai mici din partea tuturor segmentelor de activitate″, mai spune compania.

”Am avut un început de an puternic, am progresat cu transformarea noastră și am obținut rezultate bune pentru primul trimestru, într-un mediu de piață volatil. În timp ce prețul țițeiului a crescut ușor comparativ cu primul trimestru al anului 2023, prețurile gazelor și energiei electrice pe piețele noastre relevante au scăzut cu peste 40%. Modelul nostru de afaceri integrat și performanța operațională puternică au ajutat la protejarea, în mare parte, împotriva acestui efect; rezultatul nostru din exploatare CCA excluzând elementele speciale a scăzut cu 16% față de primul trimestru al anului 2023 la 1,8 miliarde lei, susținut și de revenirea cererii pentru toate produsele noastre. Investițiile noastre au atins 1 miliard lei și vom investi în jur de 8 miliarde lei în 2024. Acest buget reflectă angajamentul nostru de a pune în aplicare strategia de transformare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon. De asemenea, ne-am menținut angajamentul de a asigura valoare pentru acționarii noștri, prin distribuirea unui dividend de bază record pentru exercițiul financiar 2023”, a spus Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Rezultatele pe fiecare segment de activitate:

Explorare și Producție

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 728 mil lei, comparativ cu 985 mil lei în T1/23, reflectând în principal scăderea prețurilor gazelor naturale și a volumelor de vânzări de hidrocarburi, precum și amortizarea mai mare

Producția a scăzut cu 4%, în principal din cauza declinului natural, parțial compensat de rezultatele bune ale sondelor noi și ale reparațiilor capitale la sonde

Costul de producție a crescut cu 10%, la 15,9 USD/bep, în principal din cauza costurilor mai mari cu personalul și serviciile, precum și a scăderii producției disponibile pentru vânzare

Rafinare și Marketing

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 484 mil lei, comparativ cu 616 mil lei în T1/23, reflectând în principal marjele de rafinare și ale canalelor de vânzări mai mici precum și impozitul suplimentar asupra veniturilor

Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom la valoarea de 12,6 USD/bbl, mai mic cu 24%, ca urmare a scăderii diferențialelor pentru produse, în special pentru motorină și benzină

Rata de utilizare a rafinăriei la 93% comparativ cu 98% în T1/23, din cauza unor întreruperi neplanificate ale unei instalații și a unor constrângeri de aprovizionare; cu toate acestea, utilizarea a fost peste media europeană (~80%)

Volumul total al vânzărilor de produse rafinate cu 4% mai mare, în pofida ratei de utilizare a rafinăriei mai reduse, cu principala contribuție din vânzările cu amănuntul, mai mari cu 7%

Gaze și Energie

Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 433 mil lei a scăzut  comparativ cu 723 mil lei în T1/23,  în principal pentru că marjele excelente din activitatea de înmagazinare gaze naturale realizate în T1/23 nu s-au materializat și în T1/24

Volume totale de vânzări de gaze naturale mai mici, cu vânzări mai mari către clienții finali și consum mai mare al centralei electrice Brazi, precum și vânzări mai mici către piața angro, inclusiv către piața reglementată

Producție de energie electrică a centralei Brazi de 1,6 TWh, nivel de producție record pentru un T1, cotă de 10% în mixul de producție al României


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!