Ordin de începere a lucrărilor pe lotul 3 la una din cele mai așteptate șosele de mare viteză
Asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98 SRL poate demara lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis ordinul pentru începerea proiectului.
“Joi, 14.10.2021, CNAIR a dat Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru contractul “Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centura Bucureşti Sud, Lotul 3, Sector 1, km 85+300 – km 100- 765, aferent Centura Sud şi Sector 2, km 0+000- km 2+500, aferent Centura Nord”, se arată în comunicatul CNAIR transmis AGERPRES.
Perioada pentru execuţia lucrărilor este de 30 de luni, iar garanţia oferită de antreprenor este de 60 de luni.
Valoarea totală a contractului este 853,422 miliioane de lei fără TVA iar finanţarea provine din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 -2020, şi de la Guvernul României.