Oxford: Primul studiu global care măsoară scăderea speranței de viață din cauza pandemiei

,
Autor:    -  
Life Expectancy

Timp de citire: 3 minute

Un studiu realizat în 29 de țări de către cercetătorii în științe demografice la Universitatea din Oxford arată că populația masculină din Statele Unite a înregistrat cea mai mare scădere a speranței de viață anul trecut dintre toate țările analizate, din cauza pandemiei de Covid-19 – 2,2 ani, transmite Bloomberg.

Decesele în rândul bărbaților de vârstă activă au contribuit cel mai mult la scăderea duratei de viață în SUA, potrivit rezultatelor cercetării cercetărilor de la Oxford. Singurele țări care au evitat scăderea speranței de viață, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor, au fost Danemarca și Norvegia, care au impus măsuri drastice de control al focarelor de infecții, arată studiul publicat duminică în Revista Internațională de Epidemiologie.

Înainte de izbucnirea pandemiei, cele mai multe dintre țările analizate au experimentat o creștere continuă a speranței de viață la naștere în ultimele generații. Studiul arată că pandemia de Covid-19 ”a declanșat o criză globală a mortalității”, la o amploare care nu a mai fost raportată în perioada postbelică – în Europa de Vest (Spania, Anglia și Țara Galilor, Italia, Belgia, Franța, Olanda, Suedia, Elveția și Portugalia) sau de la destrămarea Uniunii Sovietice – în Europa de Est.

Acesta este primul studiu care utilizează o bază de date demografice extinse, provenind din 29 de țări, care acoperă o bună parte a Europei, precum și Chile și Statele Unite, potrivit unuia dintre principalii autori ai cercetării, Jose Manuel Aburto. Acesta mai precizează că impactul Covid-19 asupra speranței de viață ar putea fi chiar și mai dramatic în țările mai puțin dezvoltate, care nu au fost incluse în cercetare.

”Apar informații și dovezi din țările cu venituri mici și medii, precum Brazilia și Mexicul, care au fost devastate de pandemie și care sugerează că scăderile speranței de viață pot fi chiar și mai mari în cazul acestor populații”, au arătat autorii raportului, menționând că aceste variații pot să varieze semnificativ și în cadrul populației unei singure țări, în funcție de diverse subgrupuri populaționale.

Oglinda pandemiei, în cifre

Speranța de viață la naștere în Statele Unite a scăzut cu cel mai abrupt ritm înregistrat în ultimele șapte decenii, scăzând anul trecut, în cadrul populației generale, cu 1,5 ani, până la 77,3 ani, potrivit datelor unui studiu realizat în luna iulie de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA. Același studiu a evidențiat că efectul pandemiei a fost disproporționat de mare în cazul comunităților de culoare, mărind astfel decalajele existente între albi și negri din perspectiva speranței de viață.

La nivel mondial, au fost raportate peste 231,8 milioane de cazuri Covid-19 și 4,7 milioane de decese, însă cercetătorii apreciază că numărul oficial al deceselor este drastic subestimat. În privința SUA, numărul deceselor ar putea ajunge în acest an la aproximativ 777.000 de decese din cauza Covid-19, conform modelelor actualizate în această lună de către Institutul pentru Metrică și Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington.

Cele mai mari scăderi ale speranței de viață la naștere – de 1,5 ani sau peste – au fost documentate în rândul populației masculine din SUA, Lituania, Bulgaria și Polonia și în rândul populației feminine din SUA și Spania.

În cazul populațiilor feminine, speranța de viață a scăzut în 15 din cele 29 de țări studiate, iar cea a populațiilor masculine a scăzut în 10 din aceste țări.

Potrivit datelor demografice anterioare, aceste țări au avut nevoie, în medie, de 5,6 ani pentru a înregistrat o creștere a speranței de viață la naștere cu un an, ceea ce aduce o indicație dramatică a efectului pandemiei asupra acestora.

Studiul celor de la Oxford mai arată că în toate țările, cu excepția Spaniei, Sloveniei, Estoniei și Irlandei de Nord, populațiile masculine au fost afectate mai mult de scăderea speranței de viață.

Sindromul ”long Covid” la nivelul populațiilor

Cercetătorii au trimis și un avertisment prin care contrazic ipoteza potrivit căreia pandemia de Covid-19 reprezintă doar o scădere ”tranzitorie” a speranței de viață, urmând ca tendința crescătoare să se reia în cel mai scurt timp.

Ei vorbesc despre o anumită persistență a acestor efecte negative, cauzate de scăderea adresabilității sistemelor sanitare în privința unor alte boli, care între timp s-ar fi putut agrava. În plus, inegalitățile sociale apărute în urma perturbărilor socio-economice induse de pandemie ar putea să își arate, la rândul lor, efectele asupra variației speranței de viață.

”Cicatricile pandemiei de Covid-19 asupra sănătății populațiilor ar putea să aibă efecte mai lungi decât anticipaserăm”, mai menționează studiul citat.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!