De gura UE, italienii ar introduce taxa pe zahăr, impozitul pe plastic… și nu prea

, ,
Autor:    -  
Senza Zucchero
Foto: Youtube

Timp de citire: 3 minute

Taxa pentru băuturi răcoritoare, care era programată să fie percepută în Italia din iulie 2021, va fi probabil amânată până în ianuarie 2022, anunță portalul italian ItalianFood. Similar, impozitul pe plastic amânat deja o dată la mijlocul anului 2020 se pare că va suferi o nouă amânare, spre satisfacția producătorilor și sindicatelor italiene.

De fapt, taxa care va avea un impact în special asupra băuturilor răcoritoare este pe cale să fie amânată de la 1 iulie 2021, așa cum prevede textul original al legii bugetului italian. Ar fi astfel acceptată cererea Assobibe, asociația italiană care reunește producătorii de băuturi răcoritoare. Efectele combinate ale pandemiei Covid-19 și taxei pe zahăr ar fi provocat o scădere a cifrei de afaceri de 40% în medie, apreciază asociația.

„Cererile unui sector puternic afectat în 2020 au fost finalmente auzite. Amânarea este foarte importantă, având în vedere că anul viitor nu vom vedea încă nicio recuperare a consumului, în special în sectorul out-of-home/HORECA”, – explică președintele Assobibe, Giangiacomo Pierini.

Joaca de-a ecologia de gura Pactului Verde

Conform unui document publicat de Parlamentul European, politica guvernului italian de a percepe taxe aparent „ecologice” (așa-numita taxă pe zahăr și impozitul pe plastic) a dus deja la proteste din partea producătorilor și a sindicatelor  împotriva acestor taxe, care sunt recunoscute pe scară largă ca fiind inutile și dăunătoare din punct de vedere economic, având în același timp puține sau niciun efect asupra mediului.

Ca urmare a acestor noi taxe, programate să fie introduse în 2020, nu numai că o serie de întreprinderi cu produse alimentare și băuturi au declarat că vor să nu mai investească în Italia, dar au spus chiar că vor să închidă fabricile existente.

În Catania, de exemplu, din cauza acestor noi taxe, o fabrică locală ar putea să concedieze un număr de angajați, în timp ce în același timp își mută instalațiile de producție într-o țară din afara UE, dar pe continentul european. Alte închideri sau reduceri de personal sunt o posibilitate și în alte regiuni.

În urmă cu câteva luni, Italia a decis să amâne și noua taxă pe materialele plastice care urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2020. Noul termen: 1 ianuarie 2021.  Legea este prevăzută să impoziteze ambalajele nereciclabile din plastic la o rată de 0,45 EUR pe kilogram. Ambalajele de plastic de unică folosință fabricate cu materiale bioplastice sau materialele reciclate vor fi scutite de taxă. De asemenea, dispozitivele medicale și ambalajele farmaceutice nu vor fi taxate.

Primul ministru al țării, Giuseppe Conte, a anunțat întârzierea ca parte a efortului de a reduce la minimum daunele economice cauzate de pandemia COVID-19.

“Am lucrat la acest decret conștientizând că aceasta este o țară în mare dificultate, cu o comunitate de femei, de oameni, cu suferințe mari”, a spus el.

Se estimează că întârzierea va costa guvernului venituri fiscale în valoare de 140 milioane EUR.

Amânarea amânării și succesul “Italia Viva”

Însă apelurile numeroase ale asociațiilor industriale și comerciale italiene au avut succes: cabinetul italian nu a reușit să convină asupra unui consens asupra bugetului 2021, ceea ce a dus în cele din urmă la amânarea noilor taxe pe produsele de plastic de unică folosință și pe băuturile îndulcite, conform Plasteurope.com.

Ambele erau programate anterior să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, dar acum noile taxe sunt programate pentru 1 iulie 2021. Aceasta ar fi a doua amânare a unui impozit adoptat inițial în ianuarie 2020. În special, atitudinea rigidă a membrilor partidului „Italia Viva” , condus de fostul premier centrist Matteo Renzi, a provocat amânarea. Potrivit informațiilor din presa italiană, membrii Italia Viva au declarat că, având în vedere situația deja dificilă a companiilor și a populației în prezent, ei nu vor aproba bugetul, în niciun caz, atâta timp cât acesta conținea cele două taxe.

Amânarea introducerii taxelor este un compromis negociat, întrucât Italia nu își permite să abandoneze complet abordări precum taxa pe plastic. Planul bugetar trebuie să treacă în continuare prin instituțiile UE de la Bruxelles, un pas care va deveni cu atât mai dificil dacă țara arată lipsa de voință pentru implementarea transformării durabile prevăzută în „Pactul Verde” (Green Deal) al UE.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!