Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paşte, anunţă într-un comunicat Vaticanul

Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paşte, la vârsta de 88 de ani, anunţă într-un comunicat Vaticanul, potrivit As.ro.

”În această dimineaţă, la ora (locală) 7.55, (8.55, ora României), Papa Francisc a revenit la Casa Tatălui”,

anunţă într-un comunicat publicat de Vatican pe canalul său de Telgram cardinalul Kevin Farrell.

Cine a fost Papa Francisc?

Papa Francisc, născut la Buenos Aires, în Argentina, la 17 decembrie 1936, ca Jorge Mario Bergoglio, este primul papă iezuit, primul papă din America, primul papă din emisfera sudică şi primul papă născut sau crescut în afara Europei de la papa sirian Grigore al III-lea în secolul al VIII-lea.

Papa Francisc a inaugurat o nouă eră de conducere a Bisericii Romano-Catolice atunci când a fost ales papă, în 2013. Fiind primul papă din emisfera vestică, primul din America de Sud şi primul din ordinul iezuit, Papa Francisc a adus multe reforme în biserică, dar a avut reputaţia unei personalităţi marcate de modestie şi apropiere faţă de oameni.

Printre realizările sale semnificative se numără enciclica papală Laudato si („Slavă ţie”, 2015), care a abordat criza climatică şi a susţinut buna gestionare a mediului, eforturile sale de a promova unitatea între catolici, non-catolici şi necreştini şi scuzele sale istorice faţă de cei care au suportat abuzuri sexuale comise de clerici.

Până să fie ales papă, la 76 de ani, arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires era o figură proeminentă pe întreg continentul, dar rămăsese totuşi un simplu pastor profund iubit de dioceza sa, prin care a călătorit foarte mult cu metroul şi cu autobuzul în cei 15 ani de episcopat.

„Poporul meu este sărac şi eu sunt unul dintre ei”,

a spus el de mai multe ori, explicându-şi decizia de a locui într-un apartament şi de a-şi găti singur cina.

În februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea a demisionat, invocând vârsta înaintată şi probleme de sănătate. Un conclav a fost convocat la începutul lunii martie, cu speranţa că înlocuitorul lui Benedict ar putea fi ales şi instalat înainte de apropiata sărbătoare de Paşte.

Bergoglio a fost ales în al cincilea tur de scrutin, la 13 martie 2013, şi a ales numele de Francisc, în onoarea Sfântului Francisc de Assisi (1181/82-1226), care a dus o viaţă umilă, de slujire a săracilor, şi amintind, de asemenea, de Sfântul Francisc Xavier (1506-52), membru fondator al iezuiţilor.

Deşi a fost primul papă cu numele Francisc şi a fost numit pe scară largă „Francisc I”, a refuzat să folosească cifra romană „I” pentru a indica faptul că a fost primul care a folosit acest nume papal. (În mod tradiţional, numeralul I nu este adăugat la numele unui papă decât după ce a fost ales un al doilea papă cu acelaşi nume).

Francisc a preluat conducerea unei biserici aflate la răscruce de drumuri. La începutul secolului XXI, romano-catolicii constituiau mai mult de o şesime din populaţia lumii, mulţi dintre ei fiind în America Latină şi Africa. Cu toate acestea, scandalurile, în special cele legate de abuzurile sexuale ale clerului, care au apărut pentru prima dată în anii ’80 şi ’90, au subminat statura bisericii, în special în Statele Unite şi în Europa.

În primele sale discursuri publice şi în prima sa slujbă publică, Francisc a cerut o reînnoire spirituală în cadrul bisericii şi o mai mare atenţie la situaţia dificilă a săracilor şi a condamnat cu severitate forţele care au deturnat biserica de la slujirea sa şi au pus-o în pericol de a deveni un

„ONG jalnic”.

De asemenea, el a ţinut legătura cu adversarii săi politici, inclusiv cu preşedinta Fernández, pe care a invitat-o la primul său discurs papal oficial. Cu toate acestea, el i-a indignat pe unii tradiţionalişti apărând cu acea ocazie într-o tunică simplă şi nu în hainele papale tradiţionale.

De asemenea, mai târziu, în 2013, a luat măsura fără precedent de a numi un consiliu format din opt cardinali care să îl consilieze cu privire la politica bisericească. Remarcile sale din acel an, potrivit cărora Hristos

„ne-a mântuit pe toţi”,

chiar şi pe necatolici, au fost interpretate în general de mass-media ca un mesaj de deschidere şi bunăvoinţă faţă de atei şi agnostici, deşi un purtător de cuvânt al Vaticanului a susţinut ulterior că Francisc a fost interpretat greşit.

În iunie 2013, Francisc a publicat prima enciclică a papalităţii sale, Lumen fidei („Lumina credinţei”). Aceasta a completat o trilogie de enciclice papale începută de Benedict al XVI-lea privind virtuţile teologice ale credinţei, speranţei şi iubirii, după Deus caritas est („Dumnezeu este iubire”; 2005) şi Spe salvi („Salvat de speranţă”; 2007). Cu toate acestea, Francisc s-a remarcat curând prin declaraţii care au transmis o deschidere faţă de diferite perspective asupra doctrinei catolice, în special în ceea ce priveşte problemele sociale şi etica sexuală. Astfel de declaraţii au fost ulterior fie atenuate de Vatican, fie aparent contrazise de Francisc însuşi.

Papa Francisc, vizită în România

Papa Francisc a venit în vizită de trei zile în România în 2019, la sfârşitul lunii mai, sute de mii de pelerini asistând la evenimentele publice derulate la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. A fost prima ţară ortodoxă pe care suveranul pontif a vizitat-o în pontificatul său şi a doua a unui papă în România, după vizita istorică din mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti. Atunci a fost pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a venit într-o ţară preponderent ortodoxă.

În cursul vizitei, Papa Francisc a prezidat slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici morţi în închisorile comuniste, a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi Patriarhul Daniel. Din Bucureşti s-a deplasat la Iaşi, Şumuleu Ciuc şi Blaj.

Cu ocazia vizitei în România, Sfântul Părinte a avut o întâlnire cu comunitatea romilor şi a cerut scuze, în numele Bisericii, pentru discriminarea la care au fost supuşi romii.

Ulterior, Papa Francisc şi-a exprimat fericirea cu privire la faptul că a putut să fie un pelerin în România şi a precizat că diversele întâlniri

„au reflectat valoarea şi nevoia de a fi uniţi atât în calitate de creştini, la nivel de credinţă şi caritate, dar şi ca cetăţeni, la nivel de angajament civil”.