Închide

PE a votat fondul pentru trecerea către o economie verde: Unde merg banii pentru România

Avatar
Stc Bibesti

Stația de comprimare a gazelor naturale de la Bibești, Gorj. Foto: Transgaz.

Parlamentul European a votat pentru crearea fondului destinat finanţării regiunilor cele mai afectate de trecerea către o economie verde, anunţă Alianţa USR-PLUS, într-un comunicat de presă.

Europarlamentarii Alianţei au introdus amendamente prin care a fost mărit bugetul pentru zonele afectate din România şi pentru a extinde domeniile eligibile pentru finanţare. Printre cele mai afectate regiuni sunt judeţul Gorj şi Valea Jiului, care vor beneficia de sume consistente din fondul de tranziţie justă. Alte patru judeţe – Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş vor beneficia de fonduri. Astfel, România poate utiliza aceşti bani pentru proiectele de gaze naturale.

Printre obiectivele delegaţiei USR PLUS, care au fost votate, se regăsesc:

  • Creşterea bugetului alocat Fondului pentru o tranziţie justă de la 7,5 miliarde de euro la 25 de miliarde de euro, la care se adaugă încă 10 miliarde din Planul UE de relansare Next Generation. României îi vor reveni, potrivit raportului votat de Parlamentul European, aproximativ 3.5 miliarde de euro.
  • Introducerea în categoria de proiecte finanţabile a: investiţiilor în infrastructura ecologică, mobilitate, transport, investiţiile în proiecte de combatere a sărăciei energetice, în special în locuinţe sociale, şi de promovare a eficienţei energetice.
  • De asemenea, Fondul va putea finanţa şi proiecte bazate pe gaze naturale în regiunile dependente de cărbune cu scopul de a asigura tranziţia ecologică şi reducerea emisiilor la mai puţin de jumătate din valorile actuale.
  • Asigurarea unei cofinanţări a proiectelor eligibile prin Fondul de tranziţie justă de 85%”.

Europarlamentarul Cristian Ghinea spune că decizia PE aduce un avantaj major pentru România.

„Includerea proiectelor de gaz între cele eligibile pentru finanţare, ca alternativă de tranziţie de la cărbune la economia verde, este un avantaj major pentru România. Am luptat pentru acest amendament şi faptul că azi avem un vot final favorabil este o veste excelentă pentru regiunile afectate, unde tranziţia va fi mai realistă, mai blândă şi va fi atenuat şocul socio-economic”, a explicat Cristian Ghinea, eurodeputat USR-PLUS, vicepreşedinte al Comisiei REGI, unde a fost dezbătut acest regulament.

La rândul său, eurodeputatul Vlad Botoş a precizat că reprezentanţii USR-PLUS au depus „eforturi politice serioase de a negocia şi a obţine ce e mai bun şi pentru ţările încă dependente de cărbune, cum e România, şi asigurând o tranziţie suportabilă spre noua economie”.

„Am fost aleşi să facem treabă pentru România şi arătăm că se poate”, a completat Vlad Botoş, membru în Comisia REGI.

Pentru a beneficia de aceste fonduri, România trebuie să realizeze planurile teritoriale pentru o tranziţie justă în care să detalieze nevoile de finanţare prin acest fond. Prin urmare, delegaţia USR- PLUS din Parlamentul European cere Guvernului „să elaboreze în cel mai scurt timp aceste planuri teritoriale, în consultare cu autorităţile locale şi societatea civilă din zonele afectate şi să ofere informaţii potenţialilor beneficiari pentru a pregăti încă de pe acum absorbţia eficientă a acestor fonduri”, conchide sursa menţionată.

scroll to top