Pepenii de Dăbuleni au apărut în sfârșit pe piață. Cât costă?
În ciuda întârzierii cauzate de vremea rece, a apărut în sfârșit prima recoltă de pepeni de Dăbuleni pe piață. Potrivit producătorilor, există o cantitate mai mică față de anul trecut, însă aceștia asigură că pepenii sunt la fel de dulci și zemoși. La târgul en-gros, acești pepeni sunt comercializați la 2 lei pe kilogram. Cu toate acestea, intermediarii doresc să obțină și ei profit, așa că dublează prețul, notează B1TV.ro.
Pepenii s-au copt cu întârziere de două săptămâni
În piețele en-gros din Dăbuleni, există o agitație constantă. Vremea schimbătoare a ținut fermierii pe loc. Pepenii s-au copt cu întârziere de două săptămâni în acest an, astfel încât fiecare zi este crucială în competiția cu produsele importate.
Deşi producţia este mai mică decât în anii precedenţi, preţul rămâne atractiv pentru cei care dispun de produse de calitate pentru a le comercializa.
„Cu 2 lei, 2,5 lei pleacă de aici, din en-gros, pepenii spre pieţele din ţara întreagă. Pe drum preţul ajunge uneori să se dubleze, spun producătorii, în timp ce intermediarii susţin că afacerea este corectă şi toată lumea are de câştigat”, transmite Observator.