Peste 8.000 de forumuri Reddit, închise. Protestul angajaților a luat o amploare mult peste așteptări
Amploarea protestului faţă de conducerea Reddit este mult mai mare decât se estima iniţial şi, în prima zi de protest, platforma a fost complet indisponibilă pentru puţin timp.
Conform estimărilor de luni, 28.606 moderatori au „stins luminile” forumurilor pe care le gestionează. Forumurile închise însumează 2,8 miliarde de utilizatori.
Protestul vine ca urmare a scumpirii exagerate a costurilor de acces pentru API-uri, care va duce la închiderea celor mai multe aplicaţii de Reddit. Noile tarife intră în vigoare de la 1 iulie.
Conflictul a fost escaladat chiar de CEO-ul Reddit, Steve Huffman, care, într-o sesiune de întrebări AMA a folosit un ton agresiv şi a vehiculat mai multe neadevăruri pentru a-şi justifica strategia.
Cea mai populară postare a zilei de luni de pe Reddit i-a aparţinut lui Christian Selig, dezvoltatorul Apollo şi primul care a atras atenţia asupra faptului că scumpirea operată de Reddit va duce la eliminarea majorităţii aplicaţiilor terţe.