Închide

PNL va depune un amendament la Legea bugetului, care să prevadă că în 2024 nu cresc taxele și impozitele (Florin Roman)

Avatar

sursă foto: Facebook / Florin Roman

Timp de citire: 2 minute

Deputatul liberal Florin Roman a declarat, marţi, că parlamentarii PNL vor depune un amendament, la proiectul Legii bugetului de stat pe anul viitor, care să prevadă foarte clar că nu vor creşte taxele şi impozitele.

“Grupul fiscal al PNL va depune un amendament la Legea bugetului de stat, în care să prevedem foarte clar că nu va creşte nicio taxă şi niciun impozit în 2024. Nu putem în permanenţă să acceptăm ca Guvernul să se întoarcă doar împotriva mediului privat”, a spus Roman, la Palatul Parlamentului, potrivit TVR.

În altă ordine de idei, deputatul liberal a afirmat că se va face anul viitor majorarea pensiilor aşa cum s-a decis în coaliţie, prin proiectul legii pensiilor care se află în acest moment la Senat.

“Majorarea pensiilor se va face, iar pentru ca acest lucru să fie foarte clar şi sustenabil şi foarte serios va trebui să îmbunătăţim colectarea. Domnul prim-ministru nu poate să se facă că nu vede că ANAF, la domnul Mişa, are o mare problemă pe colectare, că scanerele nu funcţionează în vămi şi avem o mare problemă cu evaziunea. Dacă se doreşte cu adevărat să luptăm cu evaziunea, haideţi ca de mâine să punem în funcţiune scanerele în vămi. Domnul Boloş ne-a spus că a transmis două propuneri pentru vicepreşedinţi ANAF, de schimbare din funcţie, încă din luna august, iar cei care nu performează sunt în continuare acolo. Pe mine, ca Partid Liberal, nu mă interesează de cine este susţinut X sau Y. Pe mine, ca Partid Liberal, mă interesează să avem o mai bună colectare. Este evident că cei care au rămas în funcţii la ANAF, puşi de domnul Ciolacu, nu colectează mai bine decât în perioada în care acolo era domnul Heiuş”, a susţinut Florin Roman.

scroll to top