Poem scris de mână de Mao Zedong, valorând 250 de milioane euro, cumpărat “la negru” pe nimic

,
Autor:    -  
Mao Zedong
Foto: flagcollection.com

Timp de citire: < 1 minut

Un poem scris de mână de Mao Zedong a fost găsit la Hong Kong, potrivit informaţiilor Poliţiei locale. Estimat la 250 de milioane de euro, a fost furat de la domiciliul unui colecţionar de artă în septembrie, înainte de a fi cumpărat cu 55 de euro de pe piaţa neagră, scrie Le Figaro.

Cumpărătorul său, un cetăţean chinez în vârstă de 49 de ani, s-a prezentat la Poliţie după ce a descoperit istoria furtului.

Convins că se află în faţa unui fals, el a tăiat în două pergamentul de aproape 3 metri, crezând că e prea dificil să-l expună.

Poem Mao

Foto: Le Figaro

În afară de poemul lui Mao Zedong, şapte pergamente, zece monede de cupru şi o colecţie de mai mult de 24.000 de timbre i-au fost furate lui Fu Chunxia, un colecţionar filatelist, de altfel vice-preşedinte al Asociaţiei de conservare a relicvelor chineze culturale.

Prada se ridică la 450 de milioane de euro, potrivit estimării proprietarului de obiecte furate, a declarat Poliţia într-o conferinţă de presă, pe 7 octombrie. Trei bărbaţi au fost arestaţi pentru această faptă.

Poet, Mao a fost tradus în franceză de scriitorul Philippe Sollers în colecţia “Tel Quel” a editurii Seuil. Poemele sale figurează şi în antologia poeziei chineze din Pléiade.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!