Popescu: Proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă va fi relansat
Într-un interviu pentru HotNews.ro, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că nu va trece mult timp până când vor fi finalizate discuțiile dintre statul român și posibili parteneri pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
Acesta a confirmat, practic, că există discuții cu astfel de parteneri. Întrebat dacă acești posibili investitori sunt din Europa sau de peste ocean, ministrul a afirmat că “poate fi un consorțiu euro-atlantic”
“Suntem în discuții, nu vă pot spune public unde ne aflăm. Când vom finaliza și vă asigur că nu va trece mult timp, vă vom informa. Evident că avem discuții”, a afirmat Virgil Popescu. Acesta a precizat că trebuie să fie un consorțiu capabil să atragă finanțare. “O să vedeți într-un timp foarte scurt relansat acest proiect”, a mai spus ministrul pentru HotNews.ro.
Potrivit acestuia, este luat în calcul inclusiv scenariul ca Nuclearelectrica să realizeze un reactor, pe cont propriu, fără să fie nevoie de o asociere.
Ministrul nu a dorit să avanseze o cifră legată de valoarea investiției. Premierul Ludovic Orban a spus joi că investiţiile pentru reactoarele de la Cernavodă s-ar putea ridica la 8-9 miliarde de euro. Virgil Popescu susține că premierul s-a referit la toate investițiile care ar urma să fie realizate la Cernavodă, nu doar la proiectul reactoarelor 3 și 4, o parte din bani fiind necesară pentru retehnologizarea reactorului 1.
În urmă cu câțiva ani, proiectul reactoarelor 3 și 4 era estimat la circa 6 miliarde euro, iar retehnologizarea reactorului 1 la 1,5 miliarde euro.
.