Închide

Portul Haifa vândut de Israel cu peste 1 miliard de dolari. Cine sunt noii operatori?

Avatar
city, port, sea

Fotografie de KiraSawa pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Israel a anunțat joi că va privatiza portul Haifa, un centru important de comerț pe coasta mediteraneană, noii operatori urmând să fie Adani Ports din India și grupul israelian de logistică Gadot. Cele două companii vor plăti 1,18 miliarde de dolari pentru a opera portul israelian până în 2054, scrie Reuters, citată de Digi24.

Gadot și Adani au încheiat procesul de privatizare care a durat doi ani și în urma căruia Israelul speră să obțină prețuri mai mici pentru bunurile importate și reducerea timpilor mari de așteptare din porturile israeliene.

“Privatizarea portului Haifa va crește concurența între porturi și reduce costul vieții”, a declarat ministrul de Finanțe Avigdor Lieberman.

Portul Haifa operează de sute de ani. Astăzi este principalul port de apă adâncă din Israel și aproape jumătate din traficul de mărfuri local a trecut prin Haifa în 2021.

Potrivit Reuters, Adani va deține o participație de 70% în compania care va administra portul, în timp ce Gadot va deține 30%.

Aproximativ 98% din exporturile și importurile Israelului se realizează pe cale maritimă, iar guvernul a investit în dezvoltarea sectorului pentru a menține creșterea economică.

Portul Haifa operează de sute de ani. Astăzi este principalul port de apă adâncă din Israel și aproape jumătate din traficul de mărfuri local a trecut prin Haifa în 2021.

Îmbunătățirea relațiilor cu vecinii arabi crează noi oportunități de comerț pentru Israel, iar Haifa are șansa să devină un centru regional, precum și o legătură între Asia și Europa.

Adani și Gadot vor concura cu un port privat deschis anul trecut în zonă, operat de grupul chinez Shanghai International Port.

scroll to top