Poveste de viață | Puștiul blond din mașinăria de fotbal a lui Pep, fuga de război și maidanele Moscovei

Săptămâna trecută juca în finala Ligii Campionilor, pe care echipa lui, Manchester City, avea să o piardă împotriva rivalilor englezi de la Chelsea. Peste încă o săptămână, are toate șansele să poarte pe braț banderola de căpitan al echipei sale naționale, în meciul de debut de la Europene. Dar pentru Oleksandr Zinchenko drumul până aici nu a fost deloc o plimbare în parc. Povestea lui, într-un portret al britanicilor de la BBC Sports.

În februarie 2014, blondul timid din flancul stâng al echipei de tineret de la Sahtior Donețk juca în UEFA Youth League împotriva lui Arsenal Londra, la care evoluau, printre alții, alți puști ajunși vedete internaționale între timp, precum Serge Gnabry sau Hector Bellerin. Doar câteva zile mai târziu, izbucnea războiul în estul Ucrainei, iar, la inițiativa mamei sale, familia a decis că ar trebui să plece în Rusia pentru a scăpa de războiul din Donbas.

În acest fel, puștiul de 17 ani a fost obligat să-și rezilieze contractul cu clubul din Donețk, după șase ani petrecuți la echipa condusă la acea vreme de Mircea Lucescu, văzându-și cariera abia începută învăluită în aburii incertitudinii.

De atunci, fundașul stâng al lui Manchester City, acum în vârstă de 24 de ani, a câștigat Premier League de trei ori, o Cupă a Angliei, patru Cupe ale Ligii și a fost numit cel mai bun fotbalist ucrainean al anului în 2019. La începutul acestei veri, Zinchenko își va conduce din teren echipa națională a țării lui la Euro 2020.

Nu sună deloc rău pentru un jucător a cărui carieră părea să se fi terminat chiar înainte de a începe cu adevărat.

Oleksandr Zinchenko sărbătorește câștigarea Cupei Angliei în 2019, pe gazonul legendarului Wembley. Sursa foto: Daily Mail.

Noile începuturi

Iuri Gavrilov, unul dintre cei mai creativi și fascinanți mijlocași sovietici ai anilor 1980, fost jucător al lui Spartak Moscova și al naționalei sovietice, și-a adus aminte despre 2014:

“Un impresar ucrainean m-a sunat în 2014 și mi-a cerut ajutor pentru a găsi o echipă din Rusia pentru un puști, Zinchenko. Era evident că micuțul avea talent; l-am luat la mine în apartament vreme de câteva luni, timp în care încercam să-i aranjez un club.”

Gavrilov își amintește că cluburile rusești cele mai mari și mai bogate au refuzat să-l bage în seamă:

“Șefii de la Zenit și Spartak Moscova mi-au spus că au deja mulți tineri ca el. Ei erau interesați de sud-americani și nu doreau să audă despre un ucrainean, nici măcar nu au vrut să îl ia în probe.”

În acea perioadă, Oleksandr și-a menținut cât de cât forma sportivă jucând în turnee obscure de amatori, uneori chiar pe terenuri de ciment, unde singura iarbă disponibilă era cea care se ițea printre crăpături.

Din acea perioadă, Serghei Telkov, un fost coechipier la o echipă de amatori din Moscova, Meteor, își amintește:

“Era un tip slăbuț și destul de timid în comportament. Eram o echipă de prieteni care jucau ca să le treacă timpul împreună, într-un mod cât mai plăcut. Zinchenko a jucat șapte sau opt jocuri cu noi și nu i-a fost frică de accidentări, deși jucam pe niște terenuri îngrozitoare. El avea 17 ani, eu aveam 30 de ani, unii băieți erau chiar mai în vârstă. Ne era clar tututor că era ceva mai bun decât oricare alți jucători, dar nu mi-aș fi putut imagina niciodată că va deveni un superstar”, a spus Telkov.

De la capăt

În cele din urmă, Gavrilov a reușit să-i aranjeze o perioadă de probă la Rubin Kazan, în iulie 2014.

“Zinchenko ni s-a alăturat înainte de cantonamentul de pre-sezon și a început imediat să se antreneze cu la prima echipă. A făcut de la început o impresia excelentă prin deciziile pe care le lua pe teren, iar potențialul lui era evident pentru toată lumea”, spune fostul antrenor al tătarilor din Kazan, fostul internațional rus Rinat Bilyaletdinov.

Au apărut însă problemele cu fostul club și, din nou, cariera lui Zinchenko ajungea să atârne de un fir de ață:

“Mi-am dorit foarte mult să-l semnez, dar mi s-a spus că există probleme juridice cu fostul său club, Șahtior. A rămas în Kazan până în octombrie și a locuit la centrul nostru de pregătire. Nu avea salariu, așa că ceilalți jucători au strâns bani și i-au dat, ca să își poată cumpăra și el câte ceva de prin oraș. În cele din urmă, am fost informați că era imposibil să semnăm cu el și a plecat”.

Apoi, părea să răsară din nou soarele pe ulița puștiului: o variantă neașteptată din partea clubului Ufa din prima ligă rusă.

“A fost noroc chior. Doi dintre prietenii mei s-a întâmplat să lucreze pentru Ufa și le-am spus că nu au nimic de pierdut: oricând era posibil ca jucătorul să fie declarat liber de contract”, spune Gavrilov.

Ofițerul de presă Ufa, Serghei Tîrtîșnîi, a declarat pentru BBC Sport:

”Nu auzisem niciodată despre el, așa că l-am căutat pe Google, iar chiar la primul rezultat scria: «Picioarele de aur ale Ucrainei». Era, desigur, un semn bun. Alte cluburi s-au temut să intre în conflict cu Șahtior-ul, dar avocații noștri și-au făcut bine treaba. Am scris o scrisoare către UEFA, spunând că vom fi dispuși să plătim orice compensație pe care am datora-o. Zinchenko a fost de acord să joace pentru un salariu foarte mic, iar clubul i-a cumpărat un apartament mic în oraș, în care locuia cu mama lui.”

Înapoi la matcă și, apoi, pe culmile gloriei

Zinchenko a intrat în lotul celor de la Ufa la începutul anului 2015, ca jucător anonim.

“Am avut o întâlnire cu suporterii și le-am promis că vom aduce și un jucător, pentru o sesiune foto. Toți ceilalți băieți erau plecați din oraș, așa că a venit Zinchenko – și toată lumea a fost foarte dezamăgită să afle că pot să-și facă poze cu un băiețașul blond. Acum, toți suporterii aceia trebuie să fie tare încântați să aibă o fotografie cu el”, a adăugat Tîrtîșnîi.

Primul antrenor al lui Zinchenko la Ufa, Igor Kolîvanov, l-a folosit rar, dar ucraineanul a devenit titular regulat sub conducerea lui Evgheni Perevertaylo, care a preluat conducerea tehnică a echipei în octombrie 2015.

“Am știut imediat că trebuie neapărat să joace, grație calităților lui formidabile. Singurul lucru care trebuia schimbat era tendința de a intra prea des în driblinguri și a da pase fără multă eficiență. Era un jucător de mijloc și atac, dar și calitățile sale defensive erau grozave, așa că l-am folosit fundaș stânga pentru o vreme, când aveam nevoie de fundași laterali bun pe faza ofensivă”, spune Perevertaylo.

Tânăra speranță a făcut foarte repede o impresie suficient de bună pentru a fi luat în considerare la echipa națională.

Tîrtîșnîi explică:

”Când Zinchenko a început să joace în mod regulat, federația ucraineană, care nu-l băgase prea mult în seamă înainte, s-a temut brusc că ar putea să treacă și să joace la naționala Rusiei. Ar fi fost simplu, ucrainenii din Donbas i-ar fi putut obține cetățenia rusă în câteva săptămâni. Și noi ne-am fi dorit asta, pentru ca Zinchenko să nu mai fie considerat jucător străin. Totuși, el a spus nu.”

În octombrie 2015, Ufa a primit telegrama de convocare pentru Zinchenko, din partea Ucrainei.

“Ucrainenii l-au chemat pentru meciul împotriva Spaniei, în octombrie 2015, și l-au folosit timp de trei minute, doar pentru a face imposibilă ulterior mutarea spre Rusia. Zinchenko este un tip inteligent. Știa de ce făceau asta. Ar fi putut să refuze, dar a mers acolo de bunăvoie, pentru că voia să-și reprezinte țara”, mai spune ofițerul de presă de la Ufa.

Octombrie 2015. Zinchenko intră în ultimele 3 minute ale meciului cu Spania, înlocuindu-l pe Ruslan Rotan, devenind al treilea cel mai tânăr jucător din istoria naționalei Ucrainei. Sursa foto: Donetskway.

Zinchenko a jucat 33 de jocuri pentru Ufa înainte de a semna pentru Manchester City, în 2016, într-o afacere de doar 1,8 milioane de lire sterline, la vârsta de 19 ani. A fost imediat împrumutat la PSV Eindhoven, vreme de un sezon.

De când s-a întors la Manchester, s-a impus treptat ca jucător important al echipei lui Pep Guardiola – deși s-a vorbit în multe rânduri de cedarea lui, fie definitivă, fie tot ca împrumut. Acum a ajuns mândria Ucrainei și cel mai cunoscut fotbalist al țării.