PREDICȚIA SCANDALOASĂ nr.1 Saxo Bank: Administrația Trump 2.0 aruncă în aer dolarul american
În 2025, noua administrație Trump revizuiește întreaga natură a relației SUA cu lumea, impunând tarife masive tuturor importurilor, reducând în același timp deficitele cu ajutorul unui Departament al eficienței guvernamentale (DOGE) condus de Elon Musk. Aceasta este prima previziune scandaloasă făcută de analiștii Saxo Bank pentru anul 2025. Urmăriți-ne pe întreg parcursul zilei pentru a afla toate cele 8 predicții cu adevărat revoltătoare lansate de finanțiștii de la Saxo Bank pentru anul care vine!
„Implicațiile pentru dolarul american sunt groaznice pentru comerțul din întreaga lume, deoarece se taie oferta de dolari necesară pentru a menține roțile sistemului global USD în mișcare, riscând în mod ironic o creștere puternică a dolarului american. În schimb, se găsesc supape de siguranță, pe măsură ce actorii financiari globali se străduiesc să găsească alternative.”
Potențial impact asupra pieței:
Piața criptomonedelor se cvadrulează, ajungând la peste 10 000 de miliarde USD, iar dolarul american scade cu 20% față de principalele valute și cu 30% față de aur.
Economia SUA continuă să se redimensioneze, dar salariile țin pasul cu inflația bunurilor, pe măsură ce resursele de producție se reorientează către SUA, oferind exportatorilor americani un imens avantaj.









