Închide

Premierul, ferm la întâlnirea cu OMV: “Nu negociem legea offshore!” Caramitru: OMV e un pigmeu

Avatar
Omv Boicot

Foto: zoso.ro

Timp de citire: 2 minute

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că nu va negocia legea offshore cu șeful companiei OMV Alfred Stern. Premierul a făcut această precizare în condițiile în care OMV Petrom a depus la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris o reclamație împotriva statului român – prin Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) legată de regimul de vânzare a gazelor din Marea Neagră.

”Știu că există niște litigii și i-am solicitat să încercăm pe cale amiabilă să încheiem acele litigii”,

a mai spus Ciolacu, citat de B1 TV.

Plângerea depusă la Curtea de Arbitraj Internațional de la Paris e îndreptată și împotriva companiei Romgaz Black Sea Limited, filiala Romgaz cumpărată de la ExxonMobil și care operează împreună cu OMV Petrom zăcământul din Marea Neagră.

Andrei Caramitru a publicat un comentariu acid în legătură cu întâlnirea de la Guvern dintre o delegație OMV și oficialii români.

La întâlnire va fi prezent și CEO OMV Alfred Stern, în contextul în care compania austriacă a decis să conteste în justiție schimbarea legii off-shore.

Andrei Caramitru: OMV este un pigmeu

Andrei Caramitru spune că austriecii de la OMV fac presiuni pentru schimbarea legii offshore “ca să poată duce cât gaz vor ei în Viena să nu îl lase în România” și reducerea taxelor pentru cu peste 100 milioane de euro:

„Despre întâlnirea Guvern – OMV de azi- OMV a dat in judecată sfatul român ca sa poată duce gazele din Marea Neagră in Austria. Însă s-au prins ca nu pot câștiga procesul. Aia vin sa ceară 2 lucruri: schimbarea legii offshore ca sa poată duce cât gaz vor ei in Viena sa nu îl lase in România si reducerea taxelor pentru ei cu peste 100 milioane eur anul asta.

Bezna minții: fostul sef al OMV a declarat in presa ca OMV, acum, e total subordonat Rusiei si ca oricum, de pe vremea lui, obiectivul era sa scoată gazele din Romania ca sa le ducă in Austria.

Șeful OMV, primit cu alai de numărul 2 si 3 din sfatul român. Raportează ministrului de Finante in Austria, este fix la nivelul directorului general al Hidroelectrica (companie cu valoare de piata fix cât tot OMV-ul). OMV-ul este un pigmeu și seful OMV e de fapt nimeni, cineva oarecare numit acolo de ministrul de finante. E nivel Gâgă.

La noi prostia e dusa pe culmi extreme si nivelul de umilintă si șpagă e extrem. Mi se pare incredibil ca astia se văd cu Gâgă ăla si madam pusa de el la sefia Petrom, o nimeni care își face parul si unghiile la saloane prin Bucuresti si semnează orice i se pune sub nas.

E ca si cum ma duc eu in Viena si cer sa încalc legea si 50 de milioane de euro de la guvernul lor ca am nevoie de ceva bănuți – si sunt primit de cancelar si de vicecancelar cu alai. Bezna minții”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

scroll to top