Premierul vrea semnarea contractelor pentru autostrada A7 anul acesta. Cu cine s-a semnat pentru lotul 1?
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la ceremonia de semnare a contractului între CNAIR şi compania Pizzarotti pentru execuţia Lotului 1 al Autostrăzii Ploieşti-Buzău (secţiunea A7), că, aşa cum a înţeles de la ministru Grindeanu, obiectivul asumat pentru anul acesta este ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele pentru Autostrada Moldova.
”Este un moment care începe să devină uzual. Spun asta pentru că în urmă cu câteva zile a fost semnat primul contract pe lotul Ploieşti-Buzău, din proiectul Autostrada Moldova. Apreciez că este foarte important să asigurăm acest ritm de coerenţă derulării întregului program pentru că, aşa cum am înţeles de la domnul ministru, obiectivul asumat pentru anul acesta este ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele pentru Autostrada Moldova”, a precizat premierul, citat de news.ro.
Nicolae Ciucă a arătat că este un proiect aşteptat de foarte mult timp de către români şi este datoria Guvernului să asigure că tot ceea ce înseamnă aşteptările populaţiei şi asumarea din partea Guvernului se va realiza.
Prim-ministrul a mai spus că proiectul este foarte important şi are asigurată finanţarea prin PNRR.
”Sunt alocate sume importante, discutăm de 12 miliarde de euro, bani alocaţi prin PNRR, 9 miliarde de euro, prin fondurile de coeziune, o sumă mare de bani care trebuie să se regăsească în dezvoltarea infrastructurii mari din România”, a mai afirmat Ciucă.
Premierul a spus că trebuie făcut tot ceea ce ţine de ei pentru ca aceste proiecte să aibă ritmicitatea necesară pentru respectarea termenelor.