Probleme în paradis? După doar 2 ani, americanii s-au plictisit de Chelsea FC și pregătesc exit-ul
Principalii acționari ai clubului londonez de fotbal Chelsea FC au început o analiză aprofundată a activelor pe care le dețin la echipa din Premier League, după puțin mai mult de doi ani de la preluarea acestora, pe fondul deteriorării relațiilor între ei, potrivit unor surse apropiate acționarilor, care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite publicația Bloomberg.
Sursele susțin că fondul de private equity californian Clearlake Capital – proprietarul majoritar al lui Chelsea – și omul de afaceri american Todd Boehly evaluează posibilitatea de a-și cumpăra unii altora acțiunile.
Relația dintre co-fondatorul Clearlake, Behdad Eghbali, și Todd Boehly, care au preluat împreună clubul Chelsea în 2022, s-a deteriorat în ultimele luni, potrivit surselor Bloomberg, pe fondul rezultatelor slabe obținute pe teren, în ciuda investițiilor masive pe care le-au derulat în achiziția de jucători de top.
Opiniile diferite cu privire la politica de recrutare a lui Chelsea, performanța slabă a echipei și lipsa de progres în ceea ce privește construirea unui nou stadion au contribuit, împreună, la ruptura dintre cele două părți, mai dezvăluie sursele citate.
Clearlake deține peste 60% din Chelsea, în timp ce Boehly deține restul, alături de omul de afaceri american Mark Walter și de miliardarul elvețian Hansjörg Wyss.
Bloomberg anunțase încă de anul trecut că Boehly analizează posibilitatea de a se retrage de la Chelsea, după un prim sezon dificil la conducerea clubului londonez.
Totuși, până la exit, atât Clearlake, cât și Boehly rămân dedicați clubului și îl conduc într-o manieră profesionistă, au mai spus sursele.
Niciuna dintre părțile implicate nu au dorit să comenteze pe această temă.
Consorțiul format de Clearlake Capital și Todd Boehly a achiziționat Chelsea FC de la oligarhul rus Roman Abramovici, într-o tranzacție care s-a ridicat la 4,25 miliarde de lire sterline.
În cele aproximativ două decenii sub conducerea lui Abramovici, clubul a devenit una dintre echipele de mare succes din fotbalul englez, câștigând mai multe titluri interne, precum și trofee în competițiile europene de elită.
Deși noii proprietari au cheltuit peste 1 miliard de lire sterline pentru achiziționarea de jucători de când au preluat conducerea, succesul de pe teren al lui Chelsea a întârziat să apară.
Clubul a căutat să-și echilibreze balanța financiară, pentru a respecta reglementările financiare Fair Play, prin vânzarea unora dintre jucătorii englezi, inclusiv a unora dintre favoriții fanilor, precum Conor Gallagher, precum și prin vânzarea de active printre care se numără mai multe hoteluri din apropierea stadionului Stamford Bridge din vestul Londrei.
Au existat cazuri în care unii jucători, cum ar fi extrema braziliană Angelo Gabriel, au fost cumpărați și vânduți de îndată, fără să apuce să joace într-un meci oficial pentru Chelsea.