Propaganda rusă ia lecții de la Orwell. Cum s-a schimbat ”dușmanul absolut” peste noapte?

Practica propagandei de la Kremlin pare să se inspire tot mai mult din celebrul roman al lui George Orwell ”1984”. Nu sunt decât câteva săptămâni de când principalul dușman al Federației Ruse era personificat de Statele Unite, cu care rușii poartă ”un război sfânt și existențial”, din cauză că americanii ar fi încercat să distrugă Rusia, cu mâna Ucrainei și a Europei.

După o piruetă de 180 de grade, acum propaganda rusă nu se mai rățoiește la Washington, nu SUA au încercat să controleze și să distrugă Moscova, ci Londra, arată o analiză realizată de portalul independent rus The Moscow Times.

Teza centrală a propagandei este aceea că, în absența controlului rusesc asupra Ucrainei, Rusia ar fi pierdută.

Marea Britanie este văzută acum ca principalul inamic al Moscovei, au declarat trei oficiali ruși care au preferat să rămână anonimi, pentru agenția de presă Reuters.

Unul dintre ei a remarcat iritat că Londra ”alimentează haosul și războiul” în Ucraina.

Un altul a descris Marea Britanie ca forța motrice a Occidentului când vine vorba de necesitatea de a intensifica acțiunile reacționare împotriva Rusiei.

Liderii ruși au fost înfuriați de eforturile premierului britanic Keir Starmer de a strânge în jurul său sprijinul european pentru Ucraina, într-un moment în care noua administrație americană și-a semnalat reticența de a asigura securitatea în Europa și a suspendat aprovizionarea cu arme și partajarea informațiilor cu Kievul.

Cancelarul britanic caută să creeze o ”coaliție de voință” formată din membrii Alianței dispuși să continue să aprovizioneze Ucraina cu arme și să o protejeze de noi agresiuni rusești, dacă se va ajunge la un acord de pace – inclusiv prin staționarea de trupe în Ucraina.

Starmer și consilierul său pentru securitate națională, Jonathan Powell, au făcut eforturi majore pentru a reconcilia Kievul cu Washington-ul, în urma infamei dispute publice dintre Volodimir Zelenski și liderii americani, la Casa Albă, pe 28 februarie, precum și pentru a negocia o încetare a focului de 30 de zile, cu scopul de a pune Rusia într-o poziție în care ar trebui să decidă soarta unui acord.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a acuzat pe Starmer de escaladarea tensiunilor chiar în momentul în care Donald Trump încerca să le reducă negociind cu Vladimir Putin condițiile încheierii războiului.

De asemenea, Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a declarat, pe 10 martie, că Londra vede drept o amenințare la adresa intereselor sale modul în care progresează dialogul dintre Statele Unite și Rusia. Britanicii sunt extrem de iritați de faptul că președintele american Donald Trump tratează Rusia ca pe o superputere și nu-și prețuiește prea mult aliații apropiați, a remarcat SVR:

”Londra se teme că acest lucru va duce la eșecul strategiei britanice de a controla Moscova, strategie în care controlul asupra Ucrainei ocupă un loc fundamental.”

Rusia apreciază că Londra încearcă să submineze ”eforturile întreprinse de administrația americană în dosarul ucrainean”.

”Din toate acestea, SVR concluzionează că Londra se comportă acum exact la fel ca în ajunul celor două războaie mondiale din secolul trecut, acționând ca principal instigator al conflictului global”,

a afirmat SVR, fără a explica modul în care Marea Britanie a provocat declanșarea Primului și celui de-al Doilea Război Mondial.

Luni, FSB a acuzat de spionaj un diplomat britanic și soția unui alt diplomat și i-a expulzat din țară. Londra a considerat acuzațiile nefondate.

”Este clar că statul rus încearcă în mod activ să împingă Ambasada Marii Britanii la Moscova spre închidere”,

a declarat Ministerul de Externe britanic, într-un comunicat de răspuns la decizia FSB.

——–

George Orwell – ”O mie nouă sute optzeci şi patru” – fragmente (Editura Polirom, 2002, trad. Mihnea Gafița, p. 25-26, 128):

Uite, de exemplu în momentul de faţă, în 1984 – presupunând că este, într-adevăr, anul 1984 -, Oceania se află în război cu Eurasia şi în alianţă cu Estasia.

În nici o situaţie publică sau particulară nu se recunoaşte că ar fi existat vreodată vreun moment în care cele trei puteri să fi fost altfel grupate, în realitate, după cum el, Winston Smith, ştie foarte bine, nu au trecut decât patru ani de când Oceania era în război cu Estasia şi în alianţă cu Eurasia. Dar acesta nu este decât un amănunt pe care el, cum-necum, îl ştie pe ascuns, fiindcă memoria lui nu este suficient de bine disciplinată.

Oficial, schimbarea alianţelor nu a avut loc niciodată.

Oceania este în război cu Eurasia: asta înseamnă că Oceania este dintotdeauna în război cu Eurasia.

Duşmanul din fiecare moment reprezintă răul absolut şi, prin urmare, orice înţelegere cu el, trecută, prezentă sau viitoare, este de neconceput.

***

Într-a şasea zi a Săptămânii de Ură, după toate demonstraţiile, discursurile, zbieratele, cântecele, lozincile, afişele, filmele, figurile de ceară, după tam-tam-ul tobelor şi ta-ta-ta-urile trompetelor, după tropăielile picioarelor în marş, zuruitul şenilelor de tancuri, huruitul avioanelor în formaţie strânsă, bubuitul tunurilor – după şase zile pline de asemenea lucruri, când orgasmul general vibra la intensitate maximă şi când ura tuturor faţă de Eurasia se încinsese până la o asemenea stare delirantă, încât, dacă mulţimea ar fi pus mâna pe cei două mii de criminali de război eurasieni care urmau să fie spânzuraţi în public în ultima zi a manifestărilor, i-ar fi sfâşiat, mai mult ca sigur, în bucăţi – exact în momentul acela s-a făcut cunoscut că, de fapt, Oceania nu se afla în război în Eurasia.

Oceania se afla în război cu Estasia. Eurasia era aliată.

Bineînţeles, nimeni nu a recunoscut că ar fi avut loc vreo schimbare. S-a anunţat pur şi simplu, brusc şi peste tot în acelaşi timp, că Estasia este duşmanul, şi nu Eurasia.