Închide

Puși în gardă de criza din vară, companiile aeriene reiau angajările; Lufthansa caută 20.000 de oameni

Avatar
A commercial airplane in a hangar

Fotografie de Joe Ambrogio pe Pexels

Timp de citire: 2 minute

Grupul german Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a demarat luni o campanie pentru a recruta 20.000 de angajaţi în Europa, pe fondul unei relansări puternice a traficului aerian şi al penuriei de mână de lucru în acest sector, informează agenția France-Presse, citată de Agerpres.

Lufthansa “recrutează 20.000 de noi colaboratori” specializaţi în “45 de meserii”, la facilităţile din Germania, Austria, Elveţia şi Belgia, a informat grupul german într-un comunicat de presă.

Compania este interesată în mod special să recruteze “tehnicieni, specialişti în IT, jurişti, piloţi şi personal de cabină”, adaugă Lufthansa.

O parte din aceste oferte de angajare vizează crearea de noi posturi, iar restul sunt destinate înlocuirii salariaţilor care au părăsit grupul, a precizat un purtător de cuvânt pentru AFP.

Conform cifrelor publicate recent, Lufthansa avea 108.000 de salariaţi la finele lunii septembrie şi intenţionează să majoreze acest număr la aproximativ 115.000 la finele lui 2023, ceea ce ar fi mai puţin decât cei 138.000 de angajaţi pe care grupul îi avea la finele lui 2019, înaintea pandemiei de Covid-19.

Pentru a avea succes cu recrutările sale, transportatorul aerian va lansa o campanie de comunicare “în presă, pe radio şi online precum şi pe toate reţelele sociale”, pentru a ajunge la candidaţii de care are nevoie.

La fel ca şi restul transportatorilor aerieni, Lufthansa suferă de pe urma unei penurii de angajaţi, după ce numeroşi salariaţi ai companiilor aeriene au părăsit definitiv sectorul după pandemie. Chiar şi Lufthansa a eliminat 30.000 de posturi între 2020 ş 2021, din cauza crizei sanitare.

În prezent, grupul german, care pe lângă Lufthansa deţine şi companiile Austrian, Swiss, Eurowings şi Brussels Airlines, profită de o relansare puternică a traficului aerian şi în doilea trimestru al acestui an a realizat primul său profit trimestrial din ultimii doi ani.

La mijlocul lunii septembrie, statul german şi-a vândut restul acţiunilor pe care le mai deţinea la Lufthansa, companie la care în 2020 deţinea o participaţie de 20%, ca urmare a unui plan de salvare în valoare de nouă miliarde de euro.

scroll to top