Închide

Rafila: Susțin menținerea școlilor deschise. Consecințele închiderii, resimțite mult timp

Avatar
Scoala Profesori Elevi

Foto: superbebe.ro

Timp de citire: 2 minute

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că susține menținerea școlilor deschise, în special pe perioade cât mai lungi posibil, deoarece efectele închiderii acestora pe durate lungi s-ar putea să fie resimțite mult timp, transmite Digi 24.

„Sunt un susținător al menținerii școlilor deschise. Sunt și țări care în momentul de față au o incidență înaltă a acestei infecții și mențin școlile deschise. Totdeauna trebuie să pui în balanță impactul asupra sănătății publice, al deschiderii școlilor, apropo de transmisibilitate, dar și impactul asupra sănătății copiilor. Să nu uităm că sănătatea copiilor acestei generații este responsabilitatea noastră în egală măsură sau poate chiar mai mare cum este legată de impactul asupra sănătății publice. Una este să închizi școlile pentru perioade scurte de timp, altceva este să le ții luni de zile închise și să afectezi nu numai procesul de învățământ, ci și sănătatea copiilor, modul în care ei se dezvoltă din punct de vedere fizic, psihic. Consecințele închiderii pe durate lungi, și din păcate am trăit acest scenariu în România, s-ar putea să se facă resimțite timp de ani de zile”, a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, unde a vizitat Pavilionul V, care a fost afectat de incendiu la începutul acestui an.

Ministrul Sănătății a transmis că va discuta cu colegii din zona de Sănătate și Educație pentru a lua decizii echilibrate.

”O să discutăm cu toți colegii din zona de Sănătate, Educație, încât să putem lua decizii echilibrate. De asta ne dorim și apelul pe care l-a făcut domnul doctor Apostolescu, să facem un efort comun. Efortul comun se va traduce prin încetinirea transmiterii, posibilitatea sistemului de sănătate de preluare a cazurilor și funcționarea cât mai aproape de normal a întregii societăți, inclusiv a activității din școli”, a mai spus Rafila.

scroll to top