Jysk, retailerul scandinav de mobilier, deschide magazinul cu numărul 118 în Otopeni
Jysk România anunță deschiderea unui nou magazin în Otopeni, pe data de 17 martie 2022. Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă continuă să își extindă rețeaua de magazine din România și ajunge la 118 unități în țară. JYSK Otopeni se deschide joi, pe 17 martie 2022, în Strada Odăi nr. 42, Otopeni, județul Ilfov.
Jysk Otopeni are o suprafață totală de 1.300 metri pătrați și va funcționa de luni până duminică între orele 10.00 – 20.00, potrivit Retail.ro.
“Anul acesta avem planificat un număr mare de activități în magazine, atât deschiderea de noi magazine, cât și reamenajarea magazinelor deschise înainte de 2018, care for fi modernizare și amenajate după noul concept. În zona Capitalei, potențialul este foarte mare, atât în București, cât și în localitățile limitrofe, care au crescut foarte mult în ultimii ani.
În acest moment avem 14 magazine în această zonă și continuăm să căutăm spații potrivite pentru a deschide noi unități. Prin deschiderea magazinului JYSK din Otopeni, clienții din zona de nord vor avea acces mai ușor și mai rapid la produsele noastre”, spune Iraida Paiuc, sales and marketing manager JYSK România și Bulgaria.
Noul magazin Jysk are oferte speciale
Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile doar în magazinul JYSK Otopeni în perioada 17 – 23 martie 2022. Cu ocazia deschiderii, Jysk a pregătit reduceri de până la 75% la peste 2.000 de produse pentru casă și grădină: mobilier de interior și de exterior, perne și plăpumi, saltele, decorațiuni, lenjerii de pat și cearceafuri, prosoape, cuverturi, perdele și multe altele. Printre produsele incluse în oferta de deschidere se numără și articole din noua colecție de mobilier și accesorii de grădină, care este deja prezentă în magazinele JYSK.
JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Grupul desfășoară operațiuni în peste 50 de țări și numără un total peste 26.500 de angajați și peste 3000 de magazine. JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din țară. JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 117 magazine în România.
Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,8 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,4 miliarde euro.
Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca, în 1979. În prezent, JYSK are peste 28.500 de angajați.