Închide

PNRR | Au fost aprobate investiții în valoare de 23 milioane € în programul ”România Atractivă”

Avatar
sihastria monastery putnei, bucovina, romania

Fotografie de danfador pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a semnat, ieri, 18 noi contracte care vizează restaurarea unor obiective de patrimoniu incluse în 3 rute din cadrul Programului ”România atractivă”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Cele 12 rute turistice și culturale pe care le finanțăm prin componenta 11 a PNRR pun în valoare acea Românie profundă și autentică de care suntem mândri, parte a patrimoniului cultural european. Semnăm astăzi contractele de finanțare pentru ruta Mănăstirilor, ruta Bisericilor de lemn și ruta Sfântului Ladislau, care înseamnă investiții de peste 23 de milioane de euro pentru restaurarea unor obiective de patrimoniu și promovarea acestora într-un mod integrat, în rute cultural-turistice care să atragă vizitatori din țară și din străinătate. Am încredere că parteneriatul pe care l-am construit cu autoritățile locale și cu reprezentanții cultelor va adăuga valoare acestor investiții, în beneficiul comunităților locale și al României”, a precizat ministrul Boloș.

Prin contractele semnate astăzi vor fi finanțate:

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei: 11,52 milioane euro

Mănăstirile din Moldova reprezintă un element extrem de valoros și atractiv al patrimoniului cultural național, având o arhitectură specifică, cu fresce unice și picturi murale deosebite. Investițiile vizează restaurarea și promovarea celor mai reprezentative mănăstiri din Moldova, între care Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Slatina sau Mănăstirea ”Sf. Trei Ierahi” din Iași.

Ruta bisericilor de lemn: 3,54 milioane euro

Bisericile de lemn din România sunt un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Aceste biserici au atins un nivel înalt al expresiei culturale printr-o bogăție, varietate și un rafinament remarcabil al lucrului în lemn, dar și prin coagularea unor adevărate centre culturale în decursul multor veacuri, în așezămintele monahale constituite în jurul lor. Investițiile vizează restaurarea a zece biserici de lemn din județele Mehedinți, Suceava, Vrancea, Neamț, Iași și Botoșani și înființarea unei rute care să le promoveze.

Ruta Sfântul Ladislau: 8,40 milioane euro

Ruta Sfântul Ladislau merge pe urmele regelui cavaler Sfântul Ladislau, prezent în memoria culturală prin legende, povești și pelerinaje. Moștenirea sa se compune din obiective de patrimoniu construit care vor fi restaurate cu sprijinul investițiilor din PNRR, locuri legendare și arii naturale excepționale pe care acest proiect le integrează într-o rută turistică legată de cultul regelui cavaler pentru a atrage vizitatorii interesați. Sunt finanțate obiective culturale și turistice din județele Covasna, Harghita și Bihor.

Prin Componenta 11 – Turism și cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență al României sunt alocate peste 100 milioane euro pentru promovarea a 12 rute turistice și culturale din România:

Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.

Contractele de finanțare pentru primele 3 rute culturale și turistice: ruta castrelor, ruta castelelor și ruta cetăților, în valoare totală de 45 de milioane de euro au fost semnate în cursul zilei de ieri.

Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR, prin care sunt finanțate aceste investiții, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.

La eveniment au participat secretarul de stat Csilla Hegedüs, secretarul de stat Bogdan Simcea, subsecretarul de stat Doina Iacoban, alături de președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, Ladányi László, deputat de Harghita, Lucian Trufin, senator de Botoșani, precum și reprezentanți ai autorităților locale și ai lăcașelor de cult beneficiare ale investițiilor.

scroll to top