Închide

ROBOR atinge maximul ultimelor cinci săptămâni după majorarea dobânzii BNR

Avatar
Robor

Foto: jurnaluldearges.ro

Timp de citire: 2 minute

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 7,94%, maximul ultimelor cinci săptămâni, arată datele BNR.

Ultima oară când ROBOR la 3 luni a avut valoarea de 7,94% a fost pe 30 august.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 8,11% pe an, iar ROBOR la 12 luni a fost de 8,25% pe an, anunță Digi24.

ROBOR la 3 luni a început anul la 3,02%. A urmat o creștere susținută până în luna august, când indicele a atins nivelul de 8,14%, maximul ultimilor 12 ani. Mesajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a oprit această creștere, însă după o scurtă perioadă de scădere ROBOR la 3 luni s-a stabilizat în jurul nivelului 7,90-8%.

BNR a majorat ieri dobânda cheie

Banca Națională a României a majorat cu 0,75% rata dobânzii de politică monetară, de la 5,5% pe an la 6,25% pe an. Decizia a fost luată, miercuri, în Consiliul de Administraţie al BNR. Aceasta este a șaptea creștere a dobânzii de referință stabilită de BNR în 2022. La începutul acestui an dobânda cheie se situa la nivelul de 2% pe an. De asemenea, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25% pe an, de la 6,50% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25%, de la 4,50% pe an.

IRCC a atins 4,06%

IRCC, reglementat de OUG 19/2019 și folosit pentru creditele de consum acordate după mai 2019, este începând din 30 septembrie la valoarea de 4,06% pe an. IRCC este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II din 2022. Sute de mii de români au credite care au rate calculate în funcție de IRCC.

scroll to top