România, singura țară UE fără radare fixe pe șosele; lucrurile s-ar putea schimba în curând
Un proiect de lege propus de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prevede introducerea în România a unui sistem integrat de monitorizare a traficului rutier, care va semnala încălcările regulilor de circulție, iar șoferii vor primi amenda acasă. Sistemul se va baza pe radare fixe instalate pe drumuri, radare la care s-a renunțat în urmă cu 13 ani, România fiind astăzi singura țară UE care nu se bazează pe acestea în depistarea încălcărilor legislației rutiere.
Sistemul e-SIGUR, a cărui înființare este prevăzută în proiectul Ministerului Transporturilor și Infastructurii, va monitoriza dacă sunt respectate cele mai importante reguli de circulație și va semnala imediat încălcarea lor. Astfel, autoritățile vor afla imediat dacă un șofer a depășit viteza legală, dacă a trecut pe roșu la semafor, dacă a respectat regulile de la trecerile peste calea ferată sau dacă mașina are rovinietă, potrivit Evz.ro.
În plus, sistemul va emite un semnal și atunci când depistează un comportament agresiv în trafic al unui șofer. De asemenea, sistemul va emite o alarmă și dacă pe drumurile publice se află o mașină care are interdicție de circulație sau dacă șoferul are permisul suspendat.
Sistemul e-SIGUR va fi compus dintr-o rețea de camere video și radare fixe. Prezența acestor radare va fi anunțată prin instalarea de indicatoare poziționate la o distanță de:
- între 50 de metri și 100 de metri pentru cele amplasate în localități;
- între 100 de metri și 500 de metri pentru cele amplasate în afara localităților;
- între 500 de metri și 1.000 de metri pentru cele amplasate pe autostrăzi.
Șoferii care încalcă regulile de circulație vor primi amenda direct acasă. Acest proiect de lege va modifica Codul Rutier, astfel încât să fie posibilă comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit în formă electronică cu ajutorul unor platforme informatice destinate furnizării de astfel de servicii.
Sistemul e-SIGUR va începe să îi monitorizeze șoferii din România la doi ani de la data intrarea în vigoare a proiectului de lege. Actul normativ trebuie să fie însă votat în Parlament pentru a deveni realitate.
Noul sistem a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență și, conform angajamentelor asumate, proiectul de lege ar trebui adoptat până la finele acestui an.
Inițiatorii proiectului de lege spun că un astfel de sistem este absolut necesar pentru a reduce numărul de accidente și a-i disciplina pe șoferi.
România este pe primul loc într-un clasament sumbru al deceselor în urma accidentelor rutiere, în Uniunea Europeană. Potrivit datelor Comisiei Europene, România a înregistrat, în 2021, 93 de victime ale accidentelor rutiere la un milion de cetățeni. Pe următoarele locuri se situează Bulgaria și Croația.
În 2021 În România au avut loc 2.586 de accidente grave, în urma cărora au murit 932 de persoane, iar 2.004 persoane au fost rănite grav. Principalele cauze ale tragediilor de pe șosele sunt viteza excesivă și indisciplina pietonilor, urmate de neatenția la volan, vorbitul la telefonul mobil, infrastructura proastă, dar și alcoolul sau oboseala șoferilor.