Salariile din România, distribuite extrem de inegal

Surprinzător, România figurează în statistica Eurostat de-abia pe locul șase în topul celui mai mic salariu real și pe locul șapte ca pondere a statelor care au cei mai mulți angajați cu salarii reduse, întocmit pe baza datelor aferente lunii octombrie 2018, scrie cursdeguvernare.ro.

Deși exprimarea direct în euro ne-ar trimite doar peste Bulgaria, ajustarea cu nivelul prețurilor majorează semnificativ puterea de cumpărare a salariului nominal din România.

Peste Portugalia, cu ajutorul prețurilor mai scăzute

Metodologia ia în calcul nivelul brut al plății pe oră ajustat cu prețurile, cu un nivel al venitului orar median (cel mai des întâlnit) de 6,9 PPS/oră, analiza Eurostat ne plasează peste Ungaria (6,8 PPS/h), Lituania (6,5 PPS/h), Letonia (6,4 PPS/h), Portugalia (6 PPS/h) și Bulgaria (4,6 PPS/h). Însă, deși impozitul pe venit este foarte redus în cazul României, contribuțiile sociale sunt mai ridicate, după mutarea lor la salariat.

Precizăm că PPS (abrevierea din lb, engleză a sintagmei „purchasing power standards”) este o unitate echivalentă pentru descrierea puterii de cumpărare în echivalent euro ajustat cu nivelul prețurilor dintr-o anumită economie națională, pentru a asigura comparabilitate sumelor primite de angajați.

Așadar, ar trebui să fim atenți nu numai la valoarea în euro a salariului primit dar și la evoluția prețurilor, aflate acum la doar 54,9% din nivelul mediu din UE. Acestea vor converge în timp cu practica europeană iar majorarea puterii reale de cumpărare rezultată din ajustarea cu prețurile mai mici se va diminua în timp.

Exprimat direct în euro, suntem pe locul doi în topul celor mai mici salarii orare cu 3,7 €/h, deasupra Bulgariei (2,4 €/h) dar sub Ungaria, Lituania (fiecare cu 4,4 €/h), Letonia (4,9 €/h), Polonia (5 €/h), Croația și Portugalia (5,4 €/h). Cele mai mari salarii orare sunt consemnate în Danemarca (27,2 €/h), la mare distanță de Luxemburg (19,6 €/h), Suedia (18,2 €/h), Belgia, Irlanda (cu câte 18 €/h), Finlanda (17,5 €/h) și Germania (17,2 €/h).

Contrar percepției publice, apărem tocmai pe locul șapte, între Germania și Irlanda, în ceea ce privește ponderea angajaților care au salarii relativ reduse. Aceasta este stabilită pe baza poziționării sub două treimi din nivelul median al câștigurilor la nivel național, ceea ce înseamnă că sintagma de de „salariat cu venituri reduse” este specifică fiecărui stat membru. De reținut, starea de fapt analizată pentru țările baltice, Polonia și Bulgaria se prezintă mai puțin bine decît la noi.

Datele complete publicate pentru țările UE sunt prezentate în tabelul de mai jos, cu observația că, la o pondere de 20% a salariilor relativ reduse (exact un angajat din cinci) suntem încă la o distanță semnificativă de media europeană (15,3%).
Ceea ce înseamnă că, pe măsură ce le creștem, va trebui să mai strângem „câștigurile” salariale, tendința generală clară în UE (care avea un procentaj de 16,4% în 2014).

Locul 2, după Polonia, la diferențele dintre cele mai mari și cele mai mici salarii

Deși avem de-a face cu un indicator tehnic ceva mai complicat și calculat în analiza Eurostat publicată la mijlocul lui decembrie 2020 pe baza datelor din anul 2014, merită menționată poziția noastră în ce privește dispersia salarială, reflectată de raportul câștigurilor dintre cei 10% mai bine plătiți angajați dintr-o economie națională și cei 10% mai puțin pine plătiți.

Acest raport variază la nivelul UE între 2,1 în Suedia (țara cu cele mai mici diferențe salariale) și 4,7 în Polonia (țara cu cele mai pronunțate decalaje de plată). Important, România apare aici pe locul 2, cu un raport de 4,6, mai ridicat decât în Cipru (4,5), Portugalia (4,3), Bulgaria (4,2) și Irlanda (4,1). La polul opus, ceva mai sus decât Suedia, figurează Belgia, Danemarca și Finlanda (2,4).

Ideea de bază este că, dincolo de plasarea mai spre coada remunerării muncii în UE, suntem în topul european al disparităților salariale la ambii indicatori economici relevanți, ceea ce generează un nivel relativ ridicat al inegalităților sociale. Păstrat la nivel de impozitare prin cota unică aplicată în condițiile unor deduceri personale cam mici și regresive, care nu au mai fost actualizate pe măsura avansului veniturilor.