Samsung Galaxy Note 20, cel mai așteptat telefon al companiei


Autor:    -  
Samsung Galaxy Note 20 Imagini 1170x658
Foto: Playtech.ro

Timp de citire: < 1 minut

Pe lângă ce dotări va avea, cea mai mare întrebare despre Samsung Note 20 era când se lansează. Acum, Samsung a anunțat un eveniment pentru 5 august. Practic, respectă strategia din ultimii ani, cu o prezentare a telefonului în august și-o punere la vânzare până la finalul verii.

Conform ultimelor poze cu telefonul, Samsung Note 20 rulează Android 10 cu One UI 2.5, versiune care va ajunge apoi și pe seria Samsung S20. Totodată, nu sunt mari modificări la interfață. Dar, spre deosebire de seria din primăvară, de data asta Samsung mizează încă o dată pe un ecran destul de curbat, notează Playtech.

Samsung Note 20 va fi aproape la fel cu ce știi deja despre seria asta. Doar că, în 2020, vorbim de-un telefon care preia anumite funcționalități foto-video de pe seria Galaxy S20. De data asta e vorba de filmare 8K, dar eventual și camera de 108 megapixeli de pe S20 Ultra.

Înainte de aceste dezvăluiri, se vehicula că vorbim de două tipuri de acumulator: 4.300 mAh pe versiunea mică și 4.500 mAh pe versiunea mare. Ceea ce ar fi foarte ciudat și aproape contraintuitiv, dat fiind că Samsung S20 Ultra a ajuns la 5.000 mAh. Cu siguranță ecranul va fi mare, cel puțin pe cel mai scump model, și am putea vedea primul din seria cu display de 7 inci.

Cu siguranță vorbim de modele 5G ready, dar și de un preț de pornire de cel putin 950 de euro. Tradițional, seria Note a fost mereu mai scumpă decât seria Galaxy S și e de așteptat ca acest raport să se păstreze.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!