Schimbare la vârf: Novo Nordisk a pierdut luni coroana celei mai valoroase companii europene

, ,
Autor:    -  
crown, museum, exhibition, crown, crown, crown, crown, crown
Fotografie de 寻雨小鱼 pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Furnizorul german de soluţii software SAP a devenit luni cea mai valoroasă companie europeană în funcţie de capitalizarea de piaţă, devansând gigantul farmaceutic danez Novo Nordisk, transmite agenția de presă Reuters.

Acţiunile SAP s-au apreciat cu 2,3% la Bursa de la Frankfurt, ceea ce a făcut ca valoarea de piaţă a companiei să urce la aproximativ 317 miliarde de euro.

De cealaltă parte, titlurile Novo Nordisk s-au depreciat cu 16% de la începutul anului, afectate de rezultatele sub aşteptări ale medicamentului experimental pentru pierderea în greutate, CagriSema.

Performanţa bursieră solidă a SAP din ultimele 12 luni – o creştere de 42% – este pusă pe seama succesului diviziei de infrastructură IT în cloud şi a integrării soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială, care au stimulat vânzările şi au crescut atractivitatea produselor premium ale companiei, potrivit aceleiaşi surse.

Pentru 2025, analiştii estimează o creştere a veniturilor SAP cu 12%, ceea ce ar marca cel mai rapid ritm anual din ultimul deceniu. De asemenea, programul de restructurare anunţat în ianuarie 2024 este aşteptat să contribuie semnificativ la majorarea profiturilor.

Potrivit Bloomberg, SAP a fost principalul motor al creşterii indicelui pan-european Stoxx 600, care a avansat cu 30% de la finalul lui 2022. În această perioadă, acţiunile SAP s-au apreciat cu peste 150%.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!