Închide

Scholz: Nu vom retrage sancţiunile împotriva Rusiei dacă nu se ajunge la un acord cu Ucraina

Avatar
274684519 10160419216864311 7712042299706005132 N

Sursă foto: Pagina de Facebook a lui Olaf Scholz

Timp de citire: < 1 minut

Sancţiunile impuse împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei nu vor fi ridicate până la semnarea unui acord de pace între Moscova şi Kiev, a declarat luni seară cancelarul german Olaf Scholz, care a adăugat că îi revine Ucrainei să decidă ce fel de pace doreşte, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un interviu pentru postul public de televiziune ZDF, Scholz a spus că liderul rus Vladimir Putin a greşit dacă a crezut că ar putea fi capabil să câştige teritorii de la Ucraina, să declare încetarea ostilităţilor şi apoi să vadă ridicate sancţiunile occidentale.

”El nu a crezut că Ucraina va rezista aşa cum a făcut-o. Nu s-a gândit că noi vom sprijini Ucraina să reziste atât de mult timp. Nu vom retrage sancţiunile dacă el (Vladimir Putin) nu ajunge la un acord cu Ucraina”,

a subliniat şeful executivului german.

Pe de altă parte, Olaf Scholz a respins criticile conform cărora a ezitat să susţină Ucraina după începerea invaziei ruse.

”Am decis întotdeauna rapid, în coordonare cu aliaţii”,

a explicat el, adăugând că strategia stabilită a fost aceea ca Germania să acţioneze

”prudent şi cu mintea limpede”.

Scholz a subliniat că asistenţa militară şi financiară furnizată de către Germania şi alte state a contribuit la succesele armatei ucrainene, care potrivit lui

”este acum capabilă să reziste atât de mult împotriva unui inamic copleşitor”.

Germania va continua să susţină armata ucraineană, a afirmat el.

scroll to top