Schwarz sau REWE? Ciolacu, discuții în Germania cu un mare retailer pentru promovarea produselor românești
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la vizita din Germania, că a avut discuții cu conducerea unui mare supermarket german pentru ca acesta să aibă cât mai multe produse românești pe rafturi. Cum Schwarz Gruppe deține rețelele Kaufland și Lidl prezente ambele în România, este de presupus că acesta este interlocutorul lui Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Berlin, că a discutat cu reprezentanții Lidl astfel încât o serie de produse alimentare vândute de aceștia să fie produse în România.
„Azi a existat o prezență a unui retailer important din România, Lidl, și am avut discuții aplicate mai ales in zona de a se procesa cat mai multe produse alimentare în România astfel încât ca prețurile să scadă mai mult. Este normal că dacă se vor produce în România, vor fi mai ieftine”,
a declarat Ciolacu, citat de Realitatea Plus.
El a precizat că discuțiile vor continua la forumul organizat in septembrie de Camera de Comerț Româno-Germană.
O altă variantă luată în calcul ca un posibil interlocutor pentru premier ar putea fi grupul german REWE, care deține în România magazinele Penny, însă rețeaua de supermarketuri este una mult mai restrânsă decât a grupului Schwarz, prezent în România cu brandurile Kaufland și Lidl.