Se aude tropăitul: ”cârtițele” lui Boc ajung azi în România. Când se vor apuca de săpat la metrou?

,
Autor:    -  
Sursa foto: Media9.ro.

Timp de citire: 2 minute

Nava cargo Tian Qi, care transportă utilajele de săpat tuneluri (Tunnel Boring Machines – TBM), destinate forării tunelurilor metroului de la Cluj-Napoca, va ajunge sâmbătă seara, în Portul Constanța, potrivit poziționării prin GPS consultate de publicația locală Ziua de Cluj.

Potrivit datelor, se estimează că nava, aflată la puține mile de Portul Constanța, în Marea Neagră, va acosta în port în jurul orei 18.30.

Deja celebrele ”cârtițe”, după cum le-a botezat primarul Clujului, Emil Boc, au fiecare un diametru de 6,35 metri și un preț de aproximativ 15 milioane de dolari.

Compania turcă Gülermak a anunțat că TBM-urile au fost încărcate pe nava de marfă Tian Qi la jumătatea lunii octombrie.

Din cauza taifunului Yagi, sosirea navei de marfă Tian Qi a fost amânată în portul Taicang. Prin urmare, sosirea utilajelor în România, portul Constanța, a fost, la rândul său, amânată.

Transportul local al echipamentelor TBM este organizat de compania românească de transport Holleman. Transportul terestru către municipiul Cluj–Napoca este estimat a fi realizat în termen de două săptămâni de la sosire.

Între timp, conform edilului Emil Boc, continuă lucrările pentru pregătirea stațiilor unde cele două cârtițe vor trebui să intre sub pământ.

”Între timp, noi nu stăm, pentru că ele când ajung trebuie să și intre în pământ, după asamblare. Pentru asta, trebuie să ai stațiile pregătite să intre, să ai pereții aceia mulați care trebuie să fie efectuați și se lucrează acum la pregătirea stațiilor acolo unde trebuie să intre. Este o treabă în lucru”,

spunea primarul Clujului, în urmă cu mai puțin de o lună.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor la metrou a fost semnat în 25 mai 2023 cu Asocierea Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş., Gülermak spólka ograniczoną odpowiedzialnością, Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A.

Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran. Valoarea totală a contractului este de 13,69 miliarde de lei.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!