Se lansează o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru Toţi”. În ce perioadă se defășoară?

,
Autor:    -  
hotel, room, furniture
Fotografie de fietzfotos pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia cu numărul 46 a programului „Litoralul pentru Toţi”, desfăşurat în perioada 1–22 iunie.

Tarifele pornesc de la 44 de lei/noapte/persoană pentru cazare fără masă, de la 84 de lei/noapte/persoană pentru pachet cu mic dejun şi de la 161 de lei/noapte/persoană pentru all inclusive, în prima parte a programului (1–6 iunie), potrivit ofertelor reale existente în sistemul de rezervări. Pentru perioada 7–22 iunie, tarifele pornesc de la 46 de lei/noapte/persoană pentru cazare fără masă, 86 de lei/noapte/persoană pentru demipensiune şi 220 de lei/noapte/persoană pentru all inclusive, potrivit unui anunț al FPTR.

Aceste tarife sunt practicate de unităţi de cazare clasificate cu 2 şi 3 stele, în special din staţiunea Eforie Nord, care rămâne cea mai accesibilă destinaţie înscrisă în program, oferind cele mai mici tarife atât pentru cazare simplă, cât şi pentru demipensiune şi all inclusive.
O analiză a tarifelor minime din fiecare staţiune arată că:

– În Eforie Nord, preţurile pornesc de la 44 lei/noapte/persoană (fără masă), 84 lei (demipensiune) şi 161 lei (all inclusive) în perioada 1–6 iunie;
– În Costineşti, tarifele încep de la 62 lei pentru cazare fără masă şi 118 lei pentru demipensiune;
– În Eforie Sud, se pot găsi tarife de la 58 lei pentru cazare fără masă şi 103 lei pentru demipensiune;
– În Jupiter, cazarea fără masă începe de la 70 lei, iar pachetele cu demipensiune de la 123 lei şi cele all inclusive de la 179 lei;
– În Mamaia, tarifele minime sunt de 76 lei (fără masă) şi 136 lei (demipensiune).

Pentru perioada 7–22 iunie, preţurile minime cresc uşor, dar rămân atractive pentru sejururi la mare:

– Eforie Nord: de la 46 lei (fără masă), 86 lei (demipensiune), 220 lei (all inclusive);
– Costineşti: de la 62 lei (demipensiune), 118 lei (all inclusive);
– Eforie Sud: de la 58 lei (demipensiune), 103 lei (all inclusive);
– Jupiter: de la 114 lei (demipensiune), 131 lei (all inclusive);
– Mamaia: de la 215 lei (demipensiune), 327 lei (all inclusive).

Staţiuni precum Venus, Saturn, Mangalia, Mamaia Nord, Neptun-Olimp completează paleta de destinaţii înscrise în program, oferind turiştilor opţiuni variate în funcţie de preferinţe şi buget.

Programul este adresat în special familiilor, tinerilor, pensionarilor şi tuturor celor care doresc să petreacă câteva zile la malul mării la tarife reduse, evitând aglomeraţia din vârf de sezon, mai transmite sursa citată.

Iniţiatorul acestui program este Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care îl coordonează încă de la prima ediţie.

Această iniţiativă patronală este un exemplu de colaborare şi solidaritate între operatorii privaţi de turism care, fără sprijin bugetar, au creat un mecanism cu beneficii reale atât pentru turiştii români, cât şi pentru operatorii din turism. Până în prezent, zeci de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc s-au alăturat ediţiei din 2025, iar FPTR estimează că peste 100 de hoteluri vor participa la program, punând la dispoziţie aproximativ 10.000 de locuri de cazare,

transmite sursa citată.

Ediţia 46 vine cu extinderea participării către staţiuni emergente precum Mamaia Nord şi Vama Veche, alături de staţiunile consacrate din sudul şi centrul litoralului, de la Eforie Nord, Neptun, Jupiter, până la Saturn şi Mangalia. Tot mai multe hoteluri oferă pachete variate, de la cazare simplă la pachete cu mic dejun sau servicii all-inclusive, adaptate cerinţelor tot mai diverse ale turiştilor români.

FPTR invită turiştii să îşi rezerve din timp vacanţele şi să profite de condiţiile avantajoase oferite în iunie, o lună cu temperaturi plăcute, plaje curate şi servicii de calitate la preţuri accesibile.

Lista hotelurilor participante va fi disponibilă pe site-ul oficial FPTR. Locurile sunt limitate. Turiştii pot rezerva direct la hotelurile participante sau prin agenţiile de turism partenere. Pachetele pot fi achitate inclusiv cu vouchere de vacanţă.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!