Se va implementa sistemul VAR în România? Disputa privind VAR continuă între FRF și LPF
Implementarea sistemului de arbitraj VAR în fotbalul din România nu este soluționată, deși există de ceva timp două mașini VAR achiziționate. Disputa dintre FRF și LPF continuă, cele două foruri tutelare ale fotbalului românesc își pasează responsabilitatea cheltuielilor, potrivit Digi Sport.
Prezenți în studioul Fotbal Club, de la Digi Sport, Ilie Dumitrescu și Ion Crăciunescu au discutat problema VAR.
E o speță care mă depășește. Păi sunt două foruri importante. Trebuie să se pună la masă și să găsească o soluție ca să avem și noi VAR. Sunt cluburi importante care ar susține acest demers (n.r.: propunerea lui Valeriu Iftime ca o parte din banii cluburilor să meargă la implementarea VAR) pentru implementarea acestei tehnologii. Dar mai sunt și probleme pe la o Academica, pe la o Chindia, Voluntari, sau la alte echipe pentru care contează orice sumă. Dar sunt două poluri importante care conduc destinele fotbalului românesc și ar trebui să se pună la masă și să lase deoparte disputa asta între ei și să găsească soluția. Pot să se ducă unul într-un colț și celălalt în alt colț și să înceapă din nou lupta între ei, dar să găsească o soluție. Știi cum e? Cine organiează competiția? LPF. Cine se ocupă de arbitri? FRF. Și atunci nu trebuie să găsească o soluție împreună?, a declarat Ilie Dumitrescu.
Ion Crăciunescu a declarat că arbitrii sunt nevoiți să plătească o cotizație anuală către FRF.
Hai să vă spun ceva. Știați că arbitrii de la toate nivelurile, începând cu Liga 3, plătesc o cotizație anuală către FRF? Vi se pare normal? Eu am aflat acum. De exemplu, un arbitru de Liga 1, care nu e FIFA, plătește cam 700-800 de euro pe an cotizații. Ăia FIFA plătesc mai mult. Sau taxă de înscriere, sau cotizație că e arbitru. Păi au spus vreodată? La divizia C, dacă ești asistent, plătești 70 de lei. Anul trecut au fost scutiți că a fost pandemie. Acum s-au întors să plătească bani arbitrii, a declarat Ion Crăciunescu.
LPF acuză FRF că nu dorește implementarea sistemului VAR în România, iar FRF acuză LPF că dorește recunoaștere deplină, fără să achite vreo sumă de bani pentru acest proiect.
Am avut însă surpriza să văd că, deşi deţinătorul de drepturi TV a oferit această posibilitate de a acoperi cheltuielile cu tehnologia VAR, LPF nu acoperă niciun cost în cadrul acestui proiect chiar dacă Liga I nu este organizată de către federaţie. Discuţiile s-au blocat fiindcă, deşi se acoperă cheltuielile cu pregătirea arbitrilor în cuantum de aproximativ 500.000 de euro, palavragiii de la LPF îşi doresc să îşi asume acest proiect şi au solicitat să îşi asume managementul implementării VAR, deşi LPF nu acoperă niciun leu în acest proiect. Altfel spus, LPF îşi doreşte să conducă arbitrajul românesc pe banii Federaţiei Române de Fotbal. Îi suspectez chiar că îşi doresc un control pe arbitraj, pe care să îl tranzacţioneze în avantajul vreunui club, aşa cum există astăzi suspiciuni că o fac la nivel de comisii jurisdicţionale, a declarat Răzvan Burleanu, președintele LPF.
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a precizat că săptămâna viitoare va exista o întâlnire cu reprezentanții cluburilor pentru a le prezenta situația cu privire la implementarea VAR.
Toate cluburile din Liga 1 scot 1,2 milioane de euro pentru fiecare sezon pentru a plăti serviciile de arbitraj, inclusiv observatorii. Din păcate, serviciile prestate sunt îndoielnice, ba mai mult, sunt voci care spun foarte clar că ele sunt apte să vicieze clasamente, rezultate și așa mai departe. Săptămâna viitoare, joi cel mai probabil, vom avea o întâlnire cu toate cluburile și le vom prezenta situația cu privire la implementarea VAR. Ei, probabil că își doresc lucrul acesta și sunt dispuși să renunțe, să acopere cheltuielile pe care trebuie să le acopere FRF. VAR implică trei părți: FIFA, FRF și LPF. FIFA este cel care gestionează proiectul VAR la nivel internațional, după care Liga trebuie să furnizeze tehnologia și FRF să se ocupe de formarea arbitrilor. Fiecare trebuie să își respecte obligațiile astea”, a spus secretarul general al LPF, Justin Ștefan, la Liga Digi Sport.