Secretul lui Polichinelle: petrolul rusesc, o afacere mult prea bună pentru ca Ungaria să renunțe la el
Ungaria și Slovacia nu doar că nu și-au redus dependența de petrolul rusesc de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, dar chiar și-au mărit-o semnificativ. Dacă privim mai în amănunt situația, acest lucru nu este deloc surprinzător, întrucât dependența celor două țări de petrolul rusesc reprezintă o grozavă oportunitate de afaceri pentru compania petrolieră maghiară MOL și pentru statul maghiar în ansamblul său. Desigur, statul rus are și el de câștigat din această afaceri, iar, prin consecință, și armata rusă care bombardează Ucraina.
Datele prezentate într-un studiu comun realizat de două think-tank-uri Centrul pentru Studiul Democrației (Bulgaria) și Centrul pentru Cercetări în Domeniul Energiei și Aerului Curat (Finlanda) și citat de publicația Telex.hu dezvăluie, cu cifre precise, cum sunt duși de nas maghiarii de compania MOL și de protectorul său politic, Viktor Orbán.
Studiul arată că gigantul petrolier maghiar MOL plătește o taxă de tranzit mai mare pentru petrolul rusesc adus prin oleoductul ”Prietenia” (”Drujba”) decât ar trebui să plătească pentru petrolul adus prin de la Marea Adriatică, printr-o conductă operată de o companie de stat croată, de al cărei preț s-a plâns îndelung liderii maghiari în ultimele zile, în special ministrul de Externe Péter Szijjártó, dar și conducerea executivă a companiei MOL.
Dependență mai mare = profit și mai mare
Studiul celor două think-tank-uri examinează în ce măsură Ungaria și Slovacia au reușit să se dezbare de dependența de petrolul rusesc, așa cum au reușit toate celelalte state europene.
Răspunsul pe scurt este unul simplu: nu au făcut-o defel.
În 2022, Uniunea Europeană a început să impună sancțiuni Rusiei din cauza invadării Ucrainei; printre acestea, în chiar primele valuri de sancțiuni, s-a numărat interdicția statelor membre ale UE de a cumpăra petrol rusesc. Măsura a avut ca scop slăbirea finanțării mașinii de război a rușilor, una dintre principalele surse de finanțare fiind exporturile de energie, precum și reducerea influenței politice și economice a Rusiei în țările europene.
Slovacia și Ungaria au fost exceptate, cele două țări arătând, la acea dată, că nu pot opri importul de petrol rusesc peste noapte. Principalul motiv era acela că ambele țări sunt aprovizionate în principal cu combustibil de rafinăriile companiei maghiare MOL, proiectate să proceseze țițeiul rusesc de tip Ural.
La acea vreme, reprezentanții MOL declarau că va dura câțiva ani pentru a-și converti rafinăriile din Százhalombatta și Bratislava pentru a putea procesa alte tipuri de petrol. Mai mult, procesele urmau să înghită investiții de câteva sute de milioane de euro. Ca atare, se spunea pe toate vocile, cele două țări au nevoie de timp suplimentar.
Au trecut 4 ani de atunci însă dependența Ungariei nu doar că nu s-a redus, ci a și crescut: în 2025, 92% din țițeiul utilizat în Ungaria provenea din Rusia, în timp ce în 2021 această pondere era de doar 61%.
În 2025, Ungaria a cumpărat cu 53% mai puțin țiței NON-rusesc decât cu un an înainte.
Motivul acestei situații paradoxale este unul foarte simplu: cumpărarea, procesarea și vânzarea de petrol rusesc reprezintă o afacere uriașă pentru MOL și, prin intermediul acesteia, pentru statul maghiar.
Stat bogat, om sărac
Ungaria a beneficiat de la exportatorii de țiței din Rusia de un discount mediu de 20%, în mare parte pentru că partea rusă era fericită și pentru simplul motiv că au încă unde să își vândă marfa în Occident.
Conform studiului citat, în felul acesta MOL a economisit 47,3 milioane de euro pe lună, comparativ cu varianta cumpărării de țiței prin conducta de petrol croată de la Marea Adriatică.
Cu toate acestea, economiile făcute de MOL nu au fost transferat către consumatorii maghiari. Ba dimpotrivă: combustibilii vânduți în Ungaria au fost cu 5% mai scumpi decât media UE, la nivelul prețurilor din 2024.
Diferența este și mai izbitoare atunci când sunt comparate prețurile din Ungaria cu cele din Cehia, o țară cu o situație foarte similară cu cea din Ungaria. la nivelul anului 2025, benzina vândută în Cehia a fost cu 18% mai ieftină decât cea din Ungaria, iar, în cazul motorinei, cea din Cehia a fost cu 10% mai ieftină decât în Ungaria.
În tot acest timp, profitul companiei MOL a crescut cu peste 30%.
Party la Guvern și la Mathias Corvinus Collegium
Organizațiile și companiile cu legături politice, ideologice și personale cu guvernul Orbán au profitat, la rândul lor, foarte mult de acest lucru.
Un exemplu de manual este cum ar fi Mathias Corvinus Collegium (MCC), cu activități educaționale inclusiv în România și în alte țări din Bazinul Carpatic (Slovacia), fiind cea mai mare instituție privată de învățământ din Ungaria.
Anul trecut, cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale reluate, din primăvară, MCC a lansat un atac violent la adresa Comisiei Europene și a autorităților de la București în legătură cu anularea alegerilor în toamna lui 2024. Un raport asumat de MCC a criticat presupusa lipsă de transparență în ce privește campania electorală pe marile rețele de socializare. Atacul era similar cu cele lansate de vicepreședintele american JD Vance și mogulul X, Elon Musk.
În plus, MCC mai anunța că a depus o plângere la Ombudsmanul European privind presupusa ascundere de către Comisia UE a procedurilor DSA (actul legislativ privind serviciile digitale) referitoare la alegerile prezidențiale din România.
Anterior, MCC, alături de un institut din Polonia, se număra printre organizațiile care au oferit ”contribuții-cheie” celui mai influent think-tank al administrației Trump, The Heritage Foundation, inclusiv pe teme precum desființarea Comisiei Europene, scria G4Media primăvara trecută.
În 2020, MCC a primit un pachet consistent de 10% din acțiunile MOL, deținute anterior de statul maghiar.
Nu era nici asta o mare surpriză: președintele Consiliului de Administrație al MCC era Balázs Orbán, care ocupa concomitent și funcția de secretar de stat în Guvernul condus de tizul său, Viktor.
De ce îi pute lui Orbán ruta croată?
De fiecare dată, reprezentanții Guvernului de la Budapesta prezintă achiziția de petrol rusesc ca pe o necesitate, ca pe un dat geografic, întrucât Ungaria este o țară fără ieșire la mare și, ca atare, pe deplin dependentă de conductele existente.
Cu această logică, Viktor Orbán a reușit să-i convingă și pe americani să îi ofere Ungariei o cale de scăpare de la sancțiunile impuse statelor care achiziționează petrol rusesc – cel puțin pentru o anumită perioadă de timp.
Totuși, doi experți maghiari în piața energiei, Attila Holoda și András György Deák, au dezmințit toată argumentația, într-un podcast găzduit de publicația Telex.hu, la finalul anului trecut.
În realitate, Ungaria nu este atât de expusă și dependentă de importurile de energie rusească, nici pe piața gazelor naturale, nici pe cea a petrolului, pe cât susține guvernul. Ungaria are conexiuni energetice prin conducte de gaze naturale cu toate țările vecine, cu excepția Sloveniei, la care se adaugă două conducte de petrol, pe lângă oleoductul ”Prietenia” și conducta ”Adriatica” care traversează Croația. Potrivit lui Attila Holoda, cu cele două conducte ale sale, Ungaria se află într-o poziție destul de unică în Europa, întrucât majoritatea țărilor europene beneficiază de o singură conductă.
Datele prezentate anterior mai arată și faptul că, înaintea începerii războiului în Ucraina, Ungaria cumpăra mult mai mult petrol non-rusesc decât acum. Cu alte cuvinte, susținerea ideii că Ungaria nu se poate aproviziona decât cu petrol din Rusia este, desigur, absurdă sau mincinoasă.
Mai merită menționat ceva: Guvernul maghiar și compania MOL se află de o bună bucată de timp într-un conflict aprins cu operatorul croat de conducte Janaf. Potrivit părților maghiare, există două motive pentru care aprovizionarea cu petrol a țării prin Marea Adriatică nu poate fi rezolvată, motiv pentru care Budapesta nu poate să renunțe la țițeiul rusesc:
- capacitatea conductei Adriatice nu este suficient de mare pentru a satisface nevoile de țiței ale MOL, iar compania nu ar mai reuși să aprovizioneze atât piața maghiară, cât și cea din Slovacia;
- Janaf percepe o taxă de tranzit mult prea mare pentru tranzitarea conductei.
Totuși, studiul celor două think-tank-uri arată că niciunul dintre aceste argumente nu stă în picioare.
Datele arată că MOL plătește taxe de tranzit de 1,7 ori mai mari pentru țițeiul venit prin conducta ”Prietenia” decât taxele cerute pentru tranzitul dintre Croația.
Astfel, în 2024, tariful de tranzit prin conducta Adriatică era de 12,22 euro per tonă, în timp ce tranzitul prin ”Prietenia” pentru trecerea pe teritoriul ucrainean costa 21 de euro per tonă. În plus, mai trebuia achitată și o taxă de tranzit prin Bielorusia – 2,16 euro per tonă.
Desigur că taxele de tranzit mai mari era compensate de faptul că Ungaria primește discountul de 20% de la ruși, dar compararea taxelor de tranzit dovedește că argumentul potrivit căruia conducta croată este mai scumpă este o minciună.
În ceea ce privește capacitatea conductei Adriatice, autorii studiului fac referire la testul de capacitate derulat de compania croată Janaf în septembrie 2025. Conform acestuia, prin adăugarea de lubrifianți, conducta Adria ar putea transporta suficient petrol pentru a acoperi nevoile MOL. Compania maghiară contestă datele testelor făcute de croați, însă experții consultați de publicația maghiară opinează, de asemenea, că o extindere a capacității conductei este perfect posibilă, în așa fel încât nevoile de aprovizionare ale Ungariei să fie satisfăcute. Ca atare, și acest argument este șchiop.
Potrivit declarațiilor croaților de la Janaf, MOL a comandat doar o cantitate mică de țiței prin conductele croate și, prin urmare, a și primit o cantitate mică.
György András Deák, cercetător senior la Institutul John Lukács al Universității Naționale de Servicii Publice, a declarat anterior pentru Telex că există o dezbatere fundamental teoretică între părțile croată și maghiară cu privire la capacitate, care nu poate fi cu adevărat rezolvată până când MOL și Janaf nu semnează un contract pe durată mai mare, 3-4 ani, și nu testează conducta la capacitate maximă.
Tamás Plester, analist în domeniul petrolului și gazelor la banca austriacă Erste, este de părere că doar prin încheierea unui contract pe termen lung și pentru volume mai mari s-ar putea obține o imagine mai clară a prețului și costurilor la care Janaf ar putea livra. În plus, perspectiva unui contract croato-maghiar ar putea fi un stimulent pentru compania croată pentru a investi în extinderea suplimentară a capacității de transport, dacă aceasta ar fi într-adevăr insuficientă pentru nevoile Ungariei.
Desigur, toate acestea ar necesita voință politică din partea guvernului maghiar, care lipsește în mod evident. Poate tocmai pentru că, așa cum a subliniat și studiul realizat de cele două organizații civile, acordul cu Rusia este destul de profitabil atât pentru MOL, cât și pentru statul maghiar. Nici compania, nici guvernul nu au vreo intenție să renunțe la țițeiul rusesc, deși statul rus câștigă chiar mai mult decât atât, pentru a-și finanța războiul.
În acest sens, Ungaria, contrar afirmațiilor lui Viktor Orbán și celor de la Fidesz, nu rămâne cu adevărat în afara războiului, chiar dacă participă nu cu arme, ci cu banii dați pe milioanele de barili de țiței rusesc.








