Șeful Poliţiei de Frontieră, demis după fuga lui Cherecheș; MAI a hotărât să facă mai multe schimbări
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat duminică seară eliberarea din funcţie a şefului Poliţiei de Frontieră, Victor Ştefan Ivaşcu, după fuga primarului Cherecheş din ţară. De asemenea, Corpul de Control al Ministrului va efectua un control la Inspectoratul Teritorial Sighetul Marmaţiei al Poliţiei de Frontieră, inclusiv la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, anunță MAI printr-un comunicat de presă, citat de News.ro.
Potrivit comunicatului citat, MAI a decis
”… eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica.”
MAI argumentează că schimbările au fost efectuate pentru a ”susține restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități”.
Astfel, în urma ședințelor de analiză managerială desfășurate împreună cu șefi de structuri și la nivelul conducerii MAI, au fost luate o serie de măsuri manageriale:
- Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica.
- Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu supravegherea frontierei.
- Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu suportul administrativ – logistic.
- Corpul de Control al Ministrului va efectua un control la Inspectoratul Teritorial Sighetul Marmației al Poliției de Frontieră, inclusiv la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
- Încetarea măsurii asigurării conducerii de către ofițerul desemnat la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și împuternicirea în funcția de Inspector Șef a comisarului șef Constantin Ilea.
- Inspectoratul General al Poliției Române va efectua un control la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.
- Inspectoratul General al Poliției Române va evalua până la data de 6 decembrie 2023 managementul Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, structură cu responsabilități de coordonare a activității de supraveghere judiciară.
- Pentru consolidarea capacității instituționale a structurilor de suport operativ de pe raza Curții de Apel Cluj, înlocuirea conducerii Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al Brigăzii.
- Înlocuirea conducerii Serviciului Județean de Protecție (Direcția Generală de Protecție Internă) Maramureș prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al serviciului.
- Împuternicirea în funcția de comandant (rector) al Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” a domnului general de brigadă Liviu Uzlău