Slovacia | Fico, pe modelul lui Dragnea: clemență pentru corupți. Chiar și argumentele sunt aceleași
Membrii sau apropiații partidului Smer, condus de premierul Slovaciei, Robert Fico, care au fost urmăriți penal pentru acuzații de corupție, ar putea să primească doar cel mult o dojană publică, dar să nu ajungă la închisoare, în condițiile în care la Ministerul Justiției de la Bratislava se lucrează la o reformă a Codului Penal care să relaxeze semnificativ pedepsele pentru infracțiunile de corupție, potrivit publicației Euractiv.com.
Cele mai multe dintre argumentele aduse de Fico și de partidul său sunt un déjà vu pentru români, fiind parcă luate din punctajele PSD-ului din epoca Liviu Dragnea.
O diferență majoră există, totuși: Fico și Smer au făcut din relaxarea politicii penale pentru faptele de corupție o parte esențială a platformei electorale cu care au câștigat alegerile, în timp ce fostul lider PSD a trecut la salvarea corupților fără să scoată o vorbă despre asta în perioada pre-electorală.
Potrivit platformei Smer, reforma sistemului de justiție este imperios necesară, fiind menită să vină drept reacție la ”abuzul de drept penal din trecut împotriva opoziției din Slovacia”.
În plus, la fel ca PSD-ul de odinioară, Fico susține că Slovacia are o mare problemă cu închisorile supraaglomerate, așa încât este nevoie de mai puține condamnări.
”Avem două opțiuni. Fie construim închisori noi, fie facem să adoptăm un asemenea tip de politică încât să avem garantat faptul că doar cei care ar merita să fie în închisoare vor și ajunge acolo”, a spus el.
Fico a adăugat că sistemul judiciar ar trebui să aleagă mai des pedepsele alternative sau folosirea de brățări electronice pentru supravegherea infractorilor nepericuloși.
Anul trecut, în timp ce se afla în opoziție, actualul viceprim-ministru Tomáš Taraba a propus reducerea sancțiunilor pentru corupție, inclusiv posibilitatea ca persoanele dovedite că au fraudat fonduri europene să poată evita pedepsele cu închisoarea dacă își vor recunoaște public vinovăția și vor returna banii folosiţi abuziv.
Taraba provine din Partidul Popular ”Slovacia Noastră” (ĽSNS), un partid de extremă dreapta, neo-nazist, puternic anti-UE și pro-rus, care se revendică chiar de la partidele naziste ultra-conservatoare din perioada primei Republici Slovace, stat-marionetă al Germaniei Naziste (între 1939 și 1945).
Propunerea lui Taraba nu a fost acceptată de Parlament în urmă cu un an, însă acum lucrurile stau cu totul diferit: Taraba este acum un membru influent al actualei coaliții, cu suficiente voturi pentru a-și pune în aplicare intențiile.
Deocamdată, nu este clar dacă Ministerul Justiției își va inspira reforma judiciară din propunerea anterioară a lui Taraba.
Dacă se va întâmpla asta, atunci ar fi afectate cazurile de corupție aflate în curs de investigare și orice alte proceduri judiciare în curs.
Potrivit cotidianului slovac Denník N, Norbert Bödör, un oligarh slovac de origine maghiară, investigat acum într-unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de corupție, poreclit ”Păstorul”, ar avea de înfruntat cel mult o perioadă de probațiune, în locul unei pedepse cu închisoarea de până la 12 ani.









