Semnal important în economie. Coaliția, pusă pe fapte mari. Până când se aprobă Bugetul 2022?
Prin urmare, în maximum două săptămâni, cele două propuneri legislative ar putea fi adoptate de către Legislativ, într-un plen reunit, au adăugat sursele citate.
Ar fi printre puținii ani când Bugetul de Stat și Bugetul Asigurărilor Sociale vor trece înaintea Anului Nou, existând momente postdecembriste când legile bugetelor au trecut chiar și în luna martie, cu o întârziere de aproape 3 luni.
Semnalul adoptării legii bugetelor este unul extrem de important într-o economie în care unu din patru români angajați cu forme legale este bugetar, iar consumul, creditarea și economia pe orizontală depinde esențial de banii veniți de la bugetul de stat, sub formă de salarii, contribuții, ajutoare, taxe și investiții în proiecte în curs.