Serviciile secrete din SUA: Putin nu a abandonat ideea de a ocupa toată Ucraina și statele baltice
Președintele rus Vladimir Putin nu a renunțat la năzuința sa principală pentru care a pornit războiul împotriva Ucrainei, adică aceea de a cuceri întreaga țară, în ciuda protestelor sale privind dorința de a face pace, au declarat pentru Reuters șase surse familiarizate în această privință din serviciile de informații americane. Mai mult decât atât, sursele citate au mai spus că Putin speră, de asemenea, să cucerească Letonia, Lituania și Estonia, state independente care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică.
Cel mai recent raport in acest sens al serviciilor de informații din SUA datează de la sfârșitul lunii septembrie, a declarat una dintre surse.
Evaluările prezentate contrazic declarațiile publice ale președintelui american Donald Trump și ale negociatorilor săi despre interesul lui Putin de a pune capăt războiului, precum și propriile declarații ale lui Putin conform cărora Rusia nu reprezintă nicio amenințare pentru Europa.
Potrivit surselor citate de Reuters, concluziile serviciilor de informații americane sunt aliniate, în mare măsură, la opiniile agențiilor de informații europene.
”Serviciile de informații au indicat dintotdeauna că Putin își dorește mai mult. Europenii sunt convinși de acest lucru. Polonezii sunt absolut convinși. Statele baltice sunt și ele convinse că vor fi următoarele la rând, după Ucraina”,
a declarat Mike Quigley, membru al Comitetului de Informații al Camerei Reprezentanților din SUA.
Rusia controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv cea mai mare parte din regiunile Luhansk și Donețk (provinciile care constituie centrul industrial al Donbasului), părți din regiunile Zaporojia și Herson, precum și Crimeea, peninsula strategică din Marea Neagră.
Putin susține că peninsula Crimeea și toate cele patru regiuni anexate aparțin Rusiei. Trump presează Kievul să-și retragă forțele din mica parte a Donețkului pe care o mai controlează, ca parte a acordului de pace propus, potrivit a două surse familiarizate cu problema, o cerere pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și majoritatea ucrainenilor o resping.
”Echipa președintelui a făcut progrese enorme în ceea ce privește încheierea războiului”, iar Trump evaluează că un acord de pace ”este mai aproape ca niciodată”, a spus un oficial al Casei Albe, fără a se referi la rapoartele serviciilor de informații.
Biroul directorului serviciilor naționale de informații (National Intelligence), CIA și ambasada Rusiei nu au răspuns imediat solicitărilor de a face precizări pe acest subiect.









