Închide

Siemens și Salesforce își propun să ofere soluții pentru planurile de revenire la muncă

Avatar
office, business, accountant

Fotografie de FirmBee pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Siemens și dezvoltatorul de software american Salesforce vor lucra împreună la produse pentru a ajuta angajații companiilor să revină la muncă, respectând regulile pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, scrie Reuters.

Proiectul va face legătura între platforma Work.com a celor de la Salesforce și produsele de la Siemens Comfy și Enlighted, parte a afacerilor companiei germane din domeniul infrastructurii inteligente.

Soluțiile vor include „legitimații de acces” pentru intrarea în clădire și ascensor și un sistem de gestionare a ocupării care va trimite avertismente atunci când se vor atinge limitele stabilite ale fiecărui spațiu.

Verificarea angajaților și urmărirea contactelor vor fi, de asemenea, disponibile pentru companii, dacă este necesar un răspuns de urgență pentru a limita răspândirea COVID-19. Datele vor fi colectate de mai multe ori pe secundă folosind senzori Siemens și transmise muncitorilor și managerilor prin intermediul unor aplicații.

Multe companii permit încet angajaților să se întoarcă la muncă, în mod eșalonat sau voluntar, deși unele precum banca elvețiană UBS au spus că intenționează să crească numărul angajaților care lucrează permanent de acasă.

„Revenirea în siguranță a oamenilor la locul de muncă este o provocare globală și este vital ca angajații să fie protejați, pentru a construi încredere”, a declarat Roland Busch, director general adjunct și membru al consiliului de administrație al Siemens.

scroll to top