Închide

Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 2.0 intră în vigoare pe 1 noiembrie – M. Mediului

Avatar
forrest, dark, moody

Fotografie de Bertsz pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

SUMAL 2.0, cel mai important instrument în lupta cu tăierile ilegale de pădure, intră în vigoare la 1 noiembrie, anunţă Ministerul Mediului într-un comunicat de presă. De la această dată, toţi cei peste 100.000 de utilizatori ai sistemului, dintre care peste jumătate sunt noi, vor începe să opereze în acest sistem informatic.

”SUMAL 2.0, cel mai important instrument în lupta cu tăierile ilegale de pădure, intră în vigoare la 1 noiembrie 2020. Începând cu această dată, toţi cei peste 100.000 de utilizatori ai SUMAL 2.0, dintre care peste jumătate sunt noi, vor începe să opereze în acest sistem informatic”,

anunță ministerul.

Prin modificarea Codului Silvic, promulgat la începutul lunii septembrie, apare obligativitatea deţinerii avizului de transport nu doar pentru materialul lemnos, ci şi pentru toate celelalte produse din lemn: rumeguş, biomasă, coaja arborilor şi orice rest de lemn. Această modificare introduce automat, ca utilizatori în SUMAL, zeci de mii de noi agenţi economici, care până acum nu aveau obligaţia raportării în sistem. Toate operaţiunile de ordin tehnic pentru adaptarea SUMAL 2.0 la noile prevederi din Codul Silvic au fost deja realizate.

În acest context, Guvernul României a decis, în şedinţa de miercuri, 28 octombrie, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), acordarea unei perioade de graţie tuturor noilor utilizatori ai SUMAL 2.0  de a se familiariza cu noul sistem, prin extinderea obligativităţii utilizării vechii versiuni a sistemului până la data de 30 ianuarie 2021. Până la această dată, cele două sisteme vor funcţiona în paralel. Utilizatorii sunt obligaţi să le folosească concomitent. După acest termen, urmărirea transabilităţii se va realiza exclusiv prin noul SUMAL.

”Am reuşit să finalizăm, în termenul stabilit, cea mai importantă măsură asumată prin Programul de Guvernare, în ceea ce priveşte stoparea tăierilor ilegale de lemn. S-au implicat în egală măsură colegii din Minister, din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, de la gărzile forestiere. În spatele acestui sistem este munca unei echipe care a lucrat continuu pentru respectarea termenelor propuse. Le mulţumesc tuturor, inclusiv  partenerilor din RNP Romsilva şi din mediul privat, care au înţeles aşteptările pe care le are  societatea românească”,

a declarat Gelu Puiu, secretar de stat pentru păduri în cadrul Ministerul Mediului.

Noua versiune a SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale şi, totodată, simplifică enorm munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare, devenind astfel foarte dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu acelaşi aviz. SUMAL 2.0 obligă şi la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum şi însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea.

O altă particularitate a sistemului  este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În plus, cantităţile de aici vor fi actualizate automat de sistem, precizează ministerul.

 ”Prin operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos vom reuşi, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte clar asupra masei lemnoase. Vom şti în permanenţă cât lemn s-a tăiat din pădurile României, unde va fi dus acesta, fie în depozit, fie la  terţi. În permanenţă apar provocări pe care reuşim să le soluţionăm. Factorii implicaţi au venit cu sugestii importante, astfel încât sistemul să devină operaţional. Totul s-a făcut cu paşi siguri pentru ca SUMAL 2.0 să fie eficient. Suntem deschişi la dialog şi am luat în considerare, în mod special, propunerile venite din partea celor care operează în acest sistem”,

a explicat secretarul de stat Gelu Puiu.

SUMAL 2.0 nu mai permite realizarea transportului dublu pe acelaşi aviz şi nici evitarea voită a înregistrării în sistem prin realizarea de transporturi multiple cu cantităţi reduse.

În acest caz, transportatorii de volume mici, pentru care nu este necesar avizul de însoţire, nu vor mai avea voie să transporte, în total, mai mult de 20 mc pe an, dacă nu sunt înregistraţi în noul SUMAL ca transportatori profesionişti. Sistemul are acum capacitatea de a depista şi bloca automat astfel de practici.

scroll to top