Situație kaki | PSD nuanțează certificatul verde până îl face inutil. Ce are de gând Rafila?
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, luni, despre proiectul de lege privind certificatul verde, că acesta a fost gândit mai mult ca o măsură de coerciţie împotriva românilor, iar ministrul PSD Alexandru Rafila îl gândeşte altfel, ca un parteneriat, astfel că nu vom mai vorbi despre un certificat verde, ci despre ci un certificat pentru gestionarea situaţiei pandemice. Zetea a afirmat că este posibil ca proiectul să treacă de Parlament în maximum două săptămâni, deşi sunt două extreme în Legislativ şi este nevoie să se ajungă la o variantă de mijloc.
Gabriel Zetea a afirmat că” certificatul verde a fost gândit mai mult ca o măsură de coerciţie împotriva românilor”.
”Ministrul PSD, domnul Rafila îl gândeşte altfel, ca un parteneriat. Nici măcat nu cred că vom mai vorbi despre un certificat verde, ci vom vorbi despre un certificat pentru gestionarea situaţiei pandemice, împotriva COVID-19, ca să înţelegem că este un certifcat implementat pentru această pandemie şi nu ca să rămână, să alimenteze teoriile conspiraţiei”,
a spus deputatul PSD, citat de news.ro.
Zetea a menţionat că, în opinia sa, proiectul va trece de Parlament, dacă nu săptămâna viitoare, în două săptămâni şi a afirmat că există mai multe opinii în Legislativ, pe acest subiect.
”Nu e uşor, există două exreme în Parlament, unii care vor un certificat verde care şi din punctul meu de vedere este neconstituţional şi limitează drepturile persoanelor, şi unii care nu îl vor deloc, cei de la AUR. Trebuie să găsim varianta de mijloc, să fie şi eficient pentru combaterea pandemiei, dar să nu încălcăm drepturi, şi să nu îl folosim ca o metodă de coerciţie. Asta s-a încercat de doi ani de zile, să fie forţaţi, cel puţin o parte din populaţie, să accepte unele măsuri. Nu a mers, îl putem îmbunătăţi cu un parteneriat între autorităţile publice şi oameni, cetăţeni”, a mai comentat Zetea.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat sistemul pe care l-a propus privind implementarea certificatului verde doar în anumite perioade, pentru toate activităţile, el argumentând că face aceste propuneri la acest moment în condiţiile în care nivelul de protecţie în rândul persoanelor vaccinate anti-COVID a scăzut, iar rezultatul testelor antigen rapide nu este unul relevant.
El a susţinut implementarea aşa-numitului certificat “universal”, pentru toate tipurile de activităţi DOAR atunci când se constată, timp de trei săptămâni, o creştere “susţinută” a numărului de cazuri, indiferent de incidenţă. Fapt unic în Europa! Dar depinzând de trend, şi renunţarea la certificat atunci când incidenţa începe să scadă trei săptămâni consecutiv, până se ajunge la o incidenţă mică, nivelul urmând să fie stabilit de experţii de la Institutul de Sănătate Publică.