Șomajul din Spania crește la 15,33% în trimestrul al doilea
Rata șomajului din Spania a crescut la 15,33% în al doilea trimestru al anului, au arătat datele Institutului Național de Statistică, cu multe alte persoane care și-au pierdut locul de muncă în pandemie neincluse în statistică, scrie Reuters.
Șomajul a crescut în trimestrul doi, comparativ cu valoarea de 14,41% înregistrată în trimestrul precedent. Este cea mai ridicată valoare din primul trimestru al anului 2018.
Economiștii chestionați de Reuters au estimat că rata șomajului din Spania va crește mai mult și va ajunge la 16,70%.
Cu toate acestea, datele nu arată întreaga amplitudine a crizei.
În primul rând, lucrătorii care se află într-o schemă de șomaj tehnic nu sunt incluși ca șomeri în acest sondaj. Pentru prima dată într-o criză economică, Spania a folosit masiv schemele de protecție a forței de muncă, cunoscute sub numele de ERTE, pentru a limita numărul concedierilor în fața închiderii forțate a activității economice.
Apoi, Institutul Național de Statistică a declarat că puțin peste un milion de oameni și-au pierdut locul de muncă în timpul trimestrului, dar nu au ajuns să fie considerați șomeri, deoarece nu îndeplinesc condițiile tehnice pentru a fi incluși în acest grup.
În al doilea trimestru, Spania a fost una dintre țările din lume cel mai puternic afectate de pandemia coronavirusului și a implementat una dintre cele mai stricte blocaje impuse în Europa, de la mijlocul lunii martie până în iunie.